Orchestra Operei Vox, decorată de Primul Ministru în Malaezia, revine în ţară pentru Regalul Vienez

 

Protagonişti ai Regalului Vienez, Orchestra și Soliștii Operei Vox duc actul artistic la rang de performanţă recunoscută la nivel internaţional: muzicienii şi-au început turneul în Malaezia, cu Concertul de Gală susţinut în Sala Mare a Parlamentului din Kuching, în faţa premierului, a miniștrilor și membrilor parlamentului, a ambasadorilor și a unor atașați ai corpurilor diplomatice.

Pentru prestaţia artistică extraordinară, Opera Vox a primit una dintre cele mai înalte distincții din partea guvernului, înmânată de către Primul Ministru al statului Directorului Operei Vox dr. Ioan Vrăşmas, în cadrul ceremoniei oficiale.

În această perioadă, Opera Vox concertează ca orchestră oficială în cadrul Borneo Opera Festival, cel mai mare festival de opera din Asia şi va susţine recitaluri în alte câteva oraşe din Malaezia. Orchestra a fost deja invitată pentru noi apariţii în Malaezia şi Singapore în 2024.

La revenirea în ţară Orchestra Operei Vox, sub bagheta dirijorului-solist violonist Bogdan Costache, va începe pregătirile pentru turneul naţional Regal Vienez, ce va ajunge în acest an în 25 de oraşe, cu cea mai complexă ediţie de până acum.

REGAL VIENEZ – Turneu Naţional

5 decembrie – CRAIOVA – Teatrul Naţional Marin Sorescu
https://tinyurl.com/yjdp3fte

6 decembrie – PITEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/bdp23h79

7 decembrie – BRĂILA – Casa Tineretului

Ora 17.30
https://tinyurl.com/2r84rdax

Ora 20.00
https://tinyurl.com/3pw3hfpr

8 decembrie – CONSTANŢA – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/2s493p7v

9 decembrie – VASLUI – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/4pc6kh39

10 decembrie – IAŞI – Cinema Victoria
https://tinyurl.com/2fn9whu7

11 decembrie – BOTOŞANI – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/3me8bkre

12 decembrie – BÂRLAD – Teatrul Victor Ion Popa
https://tinyurl.com/yc3x48pu

13 decembrie – FOCŞANI – Teatrul Maior Gheorghe Pastia

Ora 17.30
https://tinyurl.com/4jm4thc7

Ora 20.00
https://tinyurl.com/5n7j8fwe

14 decembrie – PLOIEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/2kvhw9ay

15 decembrie – CÂMPULUNG MUSCEL – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/4ahahws7

16 decembrie – RÂMNICU VÂLCEA – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/yk5zvmy2

17 decembrie – DROBETA-TURNU SEVERIN – Palatul Culturii Teodor Costescu
https://tinyurl.com/bdhw69a9

18 decembrie – TIMIŞOARA – Opera Naţională Română

Ora 17.30
https://tinyurl.com/bdd3punk

Ora 20.00 https://tinyurl.com/57n5a8zy

19 decembrie – ARAD – Filarmonica Arad (Palatul Cultural)
https://tinyurl.com/hve5p9ar

20 decembrie – SATU MARE – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/34yvmvs3

21 decembrie – ZALĂU – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/ysrcsu8y

22 decembrie – ORADEA – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/85c33hcd

23 decembrie DEVA – Casa de Cultură Drăgan Muntean
https://tinyurl.com/4bervc9c

24 decembrie ALBA IULIA  – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/5xy8sd84

25 decembrie BRAŞOV – Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu

Ora 17.30
https://tinyurl.com/3be8zxdj

Ora 20.00 https://tinyurl.com/4zwfxfvy

26 decembrie BUCUREŞTI – spectacol găzduit la Teatrul Naţional – Sala Ion Caramitru
https://tinyurl.com/yyr8jatt

27 decembrie – MIERCUREA CIUC – Casa de Cultură a Sindicatelor
https://tinyurl.com/3m3cts42

28 decembrie – CLUJ NAPOCA – Casa de Cultură a Studenţilor
https://tinyurl.com/ytdvmu8s

29 decembrie – BAIA MARE – ATP Tech Center
https://tinyurl.com/unutszmk

 

Bilete pe Proticket.ro , Ticketstore.roBLT.roBilet.ro.

 

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

2Cellos va invita pe 6 Decembrie la Sala Palatului

Doua categorii de bilete pentru acest concert sunt epuizate Celebra trupa 2Cellos, formata din doi muzicieni inzestrati cu calitati muzicale supra-omenesti, Luka Sulic si Stjepan...

ORCHESTRA „LĂUTARII BUCUREȘTIULUI” SPECTACOL DE MUZICĂ POPULARĂ DE ZILE MARI PE 25 MARTIE, LA SALA PALATULUI

Marți, 25 martie, începând cu ora 20:00, Sala Palatului din Capitală va găzdui spectacolul de muzică populară prilejuit de lansarea orchestrei „Lăutarii Bucureștiului”, un...

Fifth Harmony este “Favorite Group” la premiile “People’s Choice Awards” 2016

Inceputul anului 2016 le-a surprins pe cele 5 fete din Fifth Harmony cu primul lor premiu "People's Choice Award", incununarea imensului lor succes din...

Vernisajul expoziţiei “Parfum…de colecţie”

Artmark, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, şi Fundaţia Polaris vă invită la vernisajul...

Ylona lanseaza single-ul “Stay”

Multi ar spune ca de la Geografie la muzica e un drum lung, insa Ylona demonstreaza ca atat timp cat lupti pentru pasiunile tale,...