O SOLE MIO – cu ȘTEFAN Von KORCH, ADRIAN MĂRCAN şi ALEXANDRU BURCĂ – delectare în ritmuri italiene și spaniole la Sala Dalles

O SOLE MIO, cel mai recent concert din seria Musical Extravaganza a avut loc la Sala Dalles și a fost o adevărată sărbătoare a muzicii. Evenimentul a prilejuit publicului întâlnirea cu tenorul Ştefan Von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru Burcă. Programul concertului a surprins și încântat, cu piese de o finețe și frumusețe aparte, jote și zarzuele nemaiauzite pe scenele din România dar și cu celebre canzonette atât de așteptate și îndelung aplaudate de public. Tenorul Ștefan von Korch a punctat: “ne dorim să bucurăm publicul cu ceea ce cunoaște deja,  dar și să aducem pe scenă și în fața spectatorilor noștri și melodii pe care nu au avut ocazia să le asculte și de care sperăm să se îndrăgostească în concertele Musical Extravaganza.

Într-o formă şi dispoziţie excelentă, baritonul Adrian Marcăn a încântat cu  “La Spagnola”, “Parla piu piano” sau “Deh vieni alla finestra și Fin ch’al dal vino,” iar tenorul Ștefan von Korch a cucerit publicul cu interpretări rafinate şi pline de eleganţă ale unor celebre jote și zarzuele: “Fiel espada triumfadora”, “Jura me”, sau “No puede ser.”

Duetul din “Bărbierul din Sevilla” a fost unul din momentele îndelung gustate de public şi a fost aplaudat furtunos:

https://www.youtube.com/watch?v=R6-w96RGVvI

Un moment special în program l-au avut și piesele românești, Bagă Doamne luna-n nor” și “Zaraza” au făcut să vibreze întreaga sală, iar dansatorii de tango Dana și Dragoș Samoil de la TangoPasion au completat Zaraza cu un frumos moment de dans.

https://www.youtube.com/watch?v=SihJqf7uhUk

Bineînțeles nu putea lipsi piesa ce a dat titlul spectacolului, așa că evenimentul s-a încheiat cu aplauze îndelungate, pe ritmurile canzonettelor “O Sole Mio” și “Funiculi Funicula.”

Seara s-a încheiat cu dorinţa de a reveni pentru o nouă seară ăn acorduri fine şi cu un pahar de vin oferit de Crama Alira şi savurat de cei prezenţi.

Seria de concerte Musical Extravaganza continua cu un concert de Arii Celebre, ce îi va avea ca protagonişti pe tenorul Ştefan von Korch şi baritonul Operei din Bucureşti, Lucian Petrean pe 19 aprilie, dar şi cu concertul Nesun Dorma – cu tenorii Ştefan von Korch şi Alin Stoica, programat pe 19 iunie. Biletele se găsesc fizic la Sala Dalles şi pe IaBilet.ro şi Eventim.ro.

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro