“O femeie singură”, cu Andreea Bibiri, al Teatrului de Artă București, invitat la Festivalul Internațional de Teatru Turda, 2018

Duminică, 8 iulie, de la ora 17.00, spectacolul “O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame, one woman show cu Andreea Bibiri, se joacă la Turda, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Turda.

Este cel de-al șaselea festival la care spectacolui este invitat, și al treilea din acest an.

O femeie singură” a avut premiera în octombrie 2016 și, în decursul celor doi ani de la lansare, a devenit cel mai solicitat spectacol de la Teatrul de Artă București, de către selecționerii festivalurilor din România.

Pentru rolul “Maria”, din spectacol, Andreea Bibiri a primit Premiu pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați și o nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la Undercloud 2017.

Spectacolul a fost selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru 2017 și invitat la Bacău Fest – Monodrame, 2018 și la Festivalul Internațional de Teatru Nou, Arad, 2018.

Festivalul Internațional de Teatru Turda, organizat de Teatrul Aureliu Manea, se desfășoară în perioada 29 iunie – 8 iulie și cuprinde 10 zile de evenimente, cu 85 de spectacole, incluzând și concerte de jazz, în 10 locuri indoor și outdoor (sala mare a teatrului, sala studio, fabrica de bere, pietonala, curtea teatrului și a muzeului, Salina Turda etc.).

Festivalul are și o secțiune de concurs – secțiunea “Universități” – la care facultățile de teatru din țară s-au înscris și concurează pentru premiile „Cel mai bun spectacol”, „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță”.

One woman show-ul cu care Teatrul de Artă București participă la festival este “un spectacol la care se empatizează și se râde foarte mult, dar, precum Harap Alb, ”râzi, tu, râzi, dar nu e râsul tău”.

Andreea Bibiri își conturează personajul cu trăsături clare, fără ezitări, cu energie contagioasă, fără, însă, a-i agresa în vreun fel vulnerabilitatea. (…) Spectacolul “O femeie singură” devine, astfel, o mică și strălucitoare bijuterie pe care o iei cu tine, acasă, pentru a te mai minuna de ea o bucată de vreme.” – Gabriela Hurezean, Muze și arme

 

O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame

Cu Andreea Bibiri

Regie și light design: Daniel Grigore-Simion

Scenografia: Adrian Pitica

La Teatrul de Artă București, spectacolul “O femeie singură” se va relua din luna septembrie, în stagiunea 2018-2019.

 

 

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro