NOI TRUPE CONFIRMATE PENTRU ARTMANIA FESTIVAL 2023

Trupele WardrunaHakenTesseracTPort Noir și Vulture Industries vor concerta anul viitor la cea de-a 16-a ediție ARTmania Festival, ce va avea loc la Sibiu în perioada 28 – 30 iulie 2023.

Grupul norvegian neo-dark folk Wardruna, care a avut anul acesta un turneu sold-out în Europa, va urca pe scena festivalului după patru ani de la primul show susținut la ARTmania, când și-a prezentat albumul „Skald” (2018).

În 2023, muzicienii vor aduce și cele mai recente compoziții, incluse pe al cincilea album, „Kvitravn”, apărut la începutul anului 2021.

Einar Selvik a pus bazele Wardruna la începutul anilor 2000 împreună cu Lindy-Fay Hella. Grupul a debutat discografic în 2009 cu „gap var Ginnunga”, primul album din trilogia „Runaljod”, care stă sub semnul a 24 de rune. Cel de-al doilea album al trilogiei, „Yggdrasil”, a fost înregistrat cu unele dintre cele mai vechi instrumente tradiţionale nordice. Ultimul album al trilogiei, intitulat „Ragnarok”, a fost lansat spre finalul anului 2016, iar doi ani mai târziu, a apărut „Skald”. Pe lângă stilul muzical aparte, transpus în reprezentațiile live, Wardruna este cunoscut și pentru coloana sonoră a serialului „Vikings”.

Grupul britanic progressive rock Haken va reveni la ARTmania Festival după cinci ani de la prima prezență pe scena festivalului.

Format în 2007 de multi-instrumentistul Richard Henshall, chitaristul Matthew Marshall și solistul Ross Jennings, Haken a debutat discografic trei ani mai târziu, cu „Aquarius”. Componența trupei s-a modificat de-a lungul anilor, lineup-ul fiind Ross Jennings (vocal), Richard Henshall (chitară și clape), Raymond Hearne (tobe), Charles Griffiths (chitară), Peter Jones (clape) și Conner Green (bas).

În prezent, trupa se pregătește de lansarea celui de-al șaptelea album, „Fauna”, în 2023, pe care este inclus single-ul „Nightingale”, apărut anul acesta.

Trupele TesseracT (Marea Britanie), Port Noir (Suedia) și Vulture Industries (Norvegia) vor concerta anul viitor pentru prima dată la ARTmania Festival.

Bazele grupului englez progressive metal TesseracT au fost puse în 2003, iar primii patru ani a fost proiectul solo al chitaristului Alec ”Acle” Kahney. În prezent, din grup fac parte și Daniel Tompkins (voce), James Monteith (chitară ritmică), Amos Williams (bas) și Jay Postones (tobe, percuție).

TesseracT, considerat pionier al stilului djent, a lansat până în prezent patru albume de studio, „One”, „Altered State”, „Polaris” și „Sonder”, și două albume live, „Odyssey/ Scala” (2015) și „Portals” (2021). Cea mai recentă apariție discografică o reprezintă „Regrowth”, EP apărut anul acesta.

Grupul suedez Port Noir, un amestec de rock old school, progressive, hip hop și R&B, a fost lansat în 2011 ca proiect al lui Love Andersson (bas, voce), Andreas Wiberg (tobe) și Andreas Hollstrand (chitară, clape și backing vocals).

Port Noir a atras rapid interesul comunității muzicale prin sound-ul deosebit, inspirat și de artiști precum Queens of the Stone Age, Daft Punk, Rage Against the Machine și The Weeknd. Trupa a debutat discografic în 2013, cu „Puls”, căruia i-au urmat „Any Way the Wind Carries” (2016), „The New Routine” (2019) și „Cuts” (2022). În acest timp, și-a continuat ascensiunea, ajungând să concerteze în turnee cu formații ca In Flames, Pain of Salvation și Karnivool.

Vulture Industries, grup norvegian avant-garde progressive metal, s-a format în 2004, având la bază membri ai grupului goth rock Dead Rose Garden.

Primul album Vulture Industries a apărut în 2007. „Dystopia Journals”, aclamat de critică, a fost urmat de „The Malefactor’s Bloody Register”, de asemenea bine primit de public și de alte două materiale de studio.

În ultimii ani, trupa a făcut parte din lineup-ul mai multor festivaluri de gen din Europa, iar la Sibiu va aduce un show recunoscut pentru scenografia și teatralitatea sa.

Wardruna, TesseracT, Port Noir, Haken și Vulture Industries se alătură trupelor Porcupine Tree (Marea Britanie), Emperor (Norvegia), SAMAEL (Elveția) și Pain of Salvation (Suedia), care au fost confirmate pentru ediția de anul viitor a festivalului, iar alte nume urmează să fie anunțate în curând.

Abonamentele pentru ARTmania Festival 2023, parte din proiectul „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural”, pot fi achiziționate de pe website-ul oficial, artmaniafestival.ro, și de pe iabilet.ro, la prețul de 400 lei/ buc. + taxe.

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

ARTmania susține Sibiu Guitar Meeting!

ARTmania salută unul dintre cele mai frumoase festivaluri din România, Sibiu Guitar Meeting, un experiment socio-cultural care aduce în fiecare an, în Piața Mică,...

Proiectul CandyShop lanseaza primul single – “HappyLand”

“Romanii zambesc prea putin, rad rar. Sunt mereu seriosi, preocupati. In masina, ascultand versurile de la radio ai crede ca toata lumea traieste o...

Concert Status Quo sustinut la Bucuresti – 17 octombrie

Evenimentul din 17 octombrie este primul concert status Quo sustinut la Bucuresti, trupa pregatind pentru acest spectacol nenumarate piese cunoscute, dar si compozitii noi,...

VIDEO Lady Gaga, duet aniversar cu Rolling Stones

Mama monstruleţilor a urcat sâmbătă seara pe aceeaşi scenă cu Rolling Stones, pentru a marca încheierea turneului aniversar de 50 de ani al formaţiei...

Alphaville sau cum sa te simti Forever Young, la Sala Palatului

Nu cred ca este cineva sa nu fi auzit vreodata de Alphaville, sau macar de piesa Forever Young sau Big in Japan, desi media...