Noaptea Alba a Galeriilor – Vineri, 5 Octombrie 2018

Noaptea Alba a Galeriilor – NAG va avea loc vineri 5 octombrie 2018 în galerii de artă, institute culturale, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din orașele: Bucureşti, Arad, Braşov, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Petrila, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Invităm publicul NAG să utilizeze și în acest an aplicația mobilă NAG pentru a descoperi hartă culturii contemporane din cele treisprezece orașe din România! Mai multe detalii despre programul NAG Național sunt disponibile pe: www.noapteagaleriilor.ro .

Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe vor face parte din programul NAG începând cu acest an în mod excepțional datorită proiectelor culturale realizate prin efortul susținut al scenei artistice independente din aceste două orașe.

Noaptea Albă a Galeriilor / NAG este un eveniment cultural inițiat și dezvoltat național de către Asociația Ephemair cu sprijinul BRD Groupe Société Générale.

În București, hartă celei de-a douăsprezecea ediții a Nopții Albe a Galeriilor numără șaptezeci de locații participante al căror program divers invită publicul să petreacă o noapte albă în compania culturii contemporane.

Și în acest an, Rezidență BRD Scena9, devenită în ultimii ani unul dintre principalele puncte pe hartă acestui eveniment, găzduieste expoziția focus NAG! Proiectul „Cultura artist-run – critică, rezistentă, evadare” curatoriat de criticul de artă Igor Mocanu prezintă un alt fel de istorie a spațiilor independente active în București și nu numai, care au avut o influentă semnificativă în istoria culturii contemporane din România ultimilor douăzeci de ani.

Expoziția va fi deschisă publicului timp de o lună de zile în spațiul Rezidenței BRD Scena9 și în alte câteva spații alternative: A5 Studio Space, Alert Studio, Atelier 030202 și MACAZ-teatru coop.

Organizator NAG național: Asociația Ephemair

Partener NAG național: BRD Groupe Société Générale

Co-finanțatori: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Primăria Capitalei prin EXPO ARTE -Centrul Cultural, Fundatia9

Sponsori: Policolor, Epson, Hotel Caro

Partener : Rezidență BRD Scena9

Partener juridic: Tucă Zbârcea & Asociații

Parteneri naționali media: DIGI 24, Radio Guerrilla

Parteneri media: Zeppelin, Igloo Media, Banchiză Urbană, Revistă iocan, Revistă ARTĂ

Informații complete sunt disponibile pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe aplicația de telefon NAG (disponibilă pentru Android și iOS)

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

Ghost Gathering

Rasnov - teren biathlonRasnov, Brasov505400 RasnovRomania Dupa ce anul trecut s-a scris primul capitol din istoria Ghost, povestea merge mai departe, cu editia din 2013. Ghost...

Zakk Wylde, celebrul fost chitarist al lui Ozzy Osbourne- prima declarație despre Metal All Stars

Cel mai mai mare eveniment rock anunțat în 2014: Metal All Stars Zakk Wylde, celebrul fost chitarist al lui Ozzy Osbourne și fondatorul trupei Black Label...

Trei lansări de carte la Urban Blues Fest – Autumn edition 2022

Ediţia de toamnă a Urban Blues Fest, oferă publiculuipe lângă muzica rafinată şi experienţa sonoră de calitate, o vastă ofertă de produse culturale. În...

Reguli de acces si conduita la concertul Al Di Meola

Sambata, celebrul chitarist de jazz fusion – Al Di Meola - va canta alaturi de alti doi instrumentisti, chitaristul - Peo Alfonsi - si bateristul...

LACUL LEBEDELOR

20 Februarie, 2 reprezentatii: orele 16.00 si 20.00, Sala Palatului, BUCURESTI 21 Februarie, ora 20.00, Casa de Cultura a Sindicatelor, CONSTANTA Una dintre cele mai de...