Nelu Dumitrescu încheie anul alături de fanii din București

După un an care i-a ținut pe artiști departe de fani, trupa IRIS – Nelu Dumitrescu invită din nou publicul bucureștean la concert în data de 17 decembrie 2021, începând cu ora 19.00 la The Pub Universității.

“Am început anul 2021 cu gândul la prietenii și fanii noștri, cu speranța că ne vom revedea cu bine cât mai repede cu putință. Cele câteva concerte pe care le-am susținut astă-vară prin diferite orașe din țară ne-au umplut de energie și ne-au mobilizat să lucrăm cu și mai mult spor la noul nostru album pe care ne dorim foarte mult să îl lansăm la anul. Tot cu gândul la dragii noștri prieteni ne-am ambiționat să organizăm un concert pe final de an. Vă așteptăm cu drag să cântăm împreună!” – declară Nelu Dumitrescu, fondatorul și liderul trupei IRIS – Nelu Dumitrescu.

Nelu Dumitrescu, alături de Costi Sandu, Relu Marin, Matei Cioca și Tibi Duțu vor aduce aceeași energie și atmosferă cu care și-au obișnuit fanii, iar setlistul este completat cu cele mai noi piese IRIS. Pieselor legendare, precum “Baby”, „Noaptea”, „Strada ta”, „Floare de iris”, li se alătură noile single-uri “Un alt format”, „Poți spune orice” și „Poveste fără sfârșit”.

Pentru concertul de vineri, 17 decembrie 2021 de la The Pub Universității, organizatorii au luat toate măsurile pentru ca acest eveniment să aibă loc în condiții de siguranță.

Biletele sunt în număr limitat și pot fi achiziționate de pe AmBilet.ro  / https://www.ambilet.ro/tc-events/iris-nelu-dumitrescu-la-the-pub-universitatii

Maximum Rock România

  • 17.05.2021 – W.A.S.P. / București
  • 17.05.2022 – Soen / Cluj-Napoca
  • 18.05.2022 – Soen / București
  • 29.05.2022 – Dream Theater, Devin Townsend / București
  • 23.09.2022 – Opeth / București
  • 22.10.2022 – Fleshgod Apocalypse, Omnium Gatherum / București
  • 23.10.2022 – Fleshgod Apocalypse, Omnium Gatherum / Cluj-Napoca

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Actualitate

De Ziua Culturii Naționale noi sărbătorim Ziua Culturii Invizibile

De Ziua Culturii Naționale noi sărbătorim Ziua Culturii Invizibile. De ce? Pentru că suntem mii de profesioniști, companii, artiști și lucrători...

Hooverphonic vor sustine trei concerte in Romania in 2022

Hooverphonic vor sustine trei concerte in Romania in 2022, pe 21 mai la Khrunen Musik Halle din Brasov, pe 22...

Concert GODSMACK la Bucuresti in 2022

Celebra trupa americana GODSMACK revine la Bucuresti dupa 3 ani de la cele doua showuri sold out din 2019. Concertul va...

Formația Revolver deschide concertul W.A.S.P. de la București

Anul 2022 va marca cea de-a 40-a aniversare a uneia dintre cele mai scandaloase, renumite și controversate trupe de...
- Advertisement -spot_imgspot_img

Nelu Dumitrescu încheie anul alături de fanii din București

După un an care i-a ținut pe artiști departe de fani, trupa IRIS – Nelu Dumitrescu invită din nou publicul bucureștean...

CălinPop a lansat o nouă melodie,”Vine timpul”

Călin Pop, vocalistul și chitaristul trupei Celelalte Cuvinte, a lansat melodia“Vine timpul”, un nou single din viitorul album solo...
- Advertisement -spot_imgspot_img

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

X
X
X
X