Muzicienii de la Johann Strauss Ensemble revin in Romania

Regii valsului, Johann Strauss Ensemble, revin în România pentru al 11-lea an consecutiv!

Pentru publicul român, muzica vieneză a devenit o tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă. Drept mărturie stă cel de-al unsprezecelea an consecutiv în care orchestra Johann Strauss Ensemble a fost invitată să concerteze în țara noastră.

Muzicienii austrieci, supranumiți de presa internațională “Regii Valsului“, vor străbate România într-un turneu național,  între 10 – 21 decembrie. Vor avea loc reprezentații în Iași, Bacău, Bistrița, Târgu Mureș, Cluj, Arad, Oradea, Timișoara, Sibiu, Brașov și București.

Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare de la Teatrul Național. Acest spațiu creează decorul ideal al unei seri de neuitat, al unui basm perfect sincronizat cu perioada sărbătorilor de iarnă.

Când combini acest cadru impresionant cu cele mai iubite valsuri, rezultatul nu poate fi decât unul spectaculos.

Farmecul incontestabil al acestui ansamblu stă în pasiunea de a reda sunetul pur vienez. Pentru a se apropia cât mai mult de culoarea autentic straussiană, muzicienii concertează în stilul Stehgeiger.

Acest lucru se referă la dublul rol al concert maestrului, el fiind, în același timp, și dirijor și solist. Această tehnică a fost folosită de Johann Strauss cu scopul de a sparge barierele dintre orchestră și public.

Dirijorul ansamblului, Russell McGregor, o prezență plină de fascinație și magnetism, nu a dezamăgit niciodată exigența publicului român. Înzestrat cu o energie molipsitoare, muzicienii, precum  și spectatorii, rezonează sub bagheta sa.

Vioara la care cântă a fost fabricată în anul 1697 de către Carlo Giuseppe Testore, aceasta fiind “sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart.

În fiecare an, austriecii se întorc cu entuziasm, afirmând că ar putea aduna într-un roman peripețiile prin care au trecut în turneele românești. De la simple anecdote, la inedita reprezentație din 2010, când autocarul cu recuzită a rămas blocat pe drumurile înzăpezite, iar muzicienii au concertat în blugi si pulovere.

Johann Strauss Ensamble reunește unii dintre cei mai talentați muzicieni ai Austriei, rețeta succesului lor fiind calitatea incontestabilă a actului artistic, precum și ușurința de a se conecta cu publicul. Regii Valsului vă invită să vă rezervați cele mai bune locuri pentru a întâmpina magia sărbătorilor de iarnă, invocată de ritmurile lui Strauss.

Prețul biletelor variază între 95 și 300 de ron, în funcție de categoria aleasă. Spectatorii interesați își pot procura biletele prin intermediul platformei online www.ticketnet.ro, agenția oficială de ticketing a concertului, la casa de bilete de la Teatrul Național, în rețeaua agențiilor Eurolines și TUI TRAVEL CENTER, magazinele Inmedio, la Oficiile Poștei Române, Librăria Eminescu, la Unirea Shopping Center – et.2, corp central,  și online prin www.bilete.ro, www.biletoo.ro, www.ticketstore.ro, www.startickets.ro, www.vreaubilet.ro și www.bilet.ro.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Pentru publicul român, muzica vieneză cantata de Johann Strauss Ensemble a devenit o tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă. Muzicienii de la Johann Strauss Ensemble revin in Romania