Muzeul la îndemâna (copiilor)

Propunem un proiect în care muzeele devin prietenoase cu copii, în care cei mici își găsesc locul și fac activități care le plac, îi entuziasmează, îi pasionează și le redă bucuria de a ocupa un spațiu istoric cu poveștile lor contemporane, copilărești și imaginative. Un proiect în care să mergi la muzeu e cool și are sens!

Asociația Da’DeCe în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București și cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea fac accesibile muzeele copiilor în cadrul proiectului ”Muzeul la îndemână” cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Pe parcursul anului 2018 echipa proiectului a proiectat și realizat în cadrul muzeelor instalații/ stații interactive/ jocuri care oferă ocazia copiilor să interacționeze în mod direct și participativ cu patrimoniul din cele trei muzee pornind de la tema Centenarului.

Astfel, echipa de specialiști a selectat obiecte originale din expozițiile muzeelor, care ilustrează evenimente, simboluri și semnificații despre evenimentele istorice de acum 100 de ani. În urma unui proces de documentare, cercetare și interpretare a patrimoniului, specialiștii au conceput și realizat câte o instalație interactivă pe care copiii o pot explora pentru a afla informații noi, a descoperi sensurile obiectului original la care fac referire și, în cele din urmă, a da sens unor obiecte serioase expuse pentru adulți, dar care devin pretext de învățare și joc pentru copii. Instalațiile au fost realizate fizic de Nod Makerspace, iar puzzleurile cu hărți, de Benett Publicis.

Fiecare expunere are specific propriu, astfel încât, în Muzeul Hărților, de exemplu, se propune un joc pentru copii de 6-14 ani care pornește de la formarea unor puzzle-uri cu hărți vechi care ilustrează evoluția reprezentării cartografice a provinciilor românești și importanța lor în istoria cartografiei.

Jocul propune un sistem de tipul indiciu-cheie în care un zar cu ani istorici semnificativi îndreaptă atenția către o hartă expusă într-un colț de muzeu. Scopul jocului este familiarizarea cu acest tip de imagine-obiect, harta, și trezirea curiozității copiilor pentru aceasta prin oferirea de informații și chei de descifrare.

Casa Avramide din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”  constituie punctul de plecare pentru o instalație interactivă în formă de căsuță, pentru copii de 0-5 ani, plasată în holul casei istorice care a aparținut prosperului întreprinzător tulcean din secolul al XIX-lea.

Căsuța reia elemente reale din Casa Avramide, atât în ceea ce privește fațada sau alte elemente de arhitectură, dar și elemente de mobilier și chiar personaje istorice în miniatură, sub formă de păpuși. Copiii pot intra în căsuță și pot explora istoria casei și familiei care a locuit aici, folosind zaruri cu care pot creea povești.

În Muzeul de Artă din cadrul ICEM Tulcea se propune un joc de cărți pentru copiii de 6-14 ani în care, pornind de la picturi care reprezintă diferite etnii prezente în Dobrogea, se formează echipe de personaje care aparțin aceleiași etnii. Jocul poate fi jucat în muzeu, iar sursa de inspirație se află chiar pe pereții muzeului.

Asociația Da’DeCe reinventează și adaptează conceptul de Muzeu al Copilului, prin expoziții tematice itinerate în zone și comunități diverse. Muzeul Da’DeCe este locul unde patrimoniul și artele contemporane dau naștere la noi idei, întrebări și emoții. Este locul în care copiii se implică ca persoane creative și curioase, adoptă atitudini și valori noi și responsabile față de patrimoniu și explorează forme inedite ale artelor contemporane, ca parte dintr-o comunitate conștientă de sine și de valorile acesteia. www.asociatiadadece.ro https://www.facebook.com/asociatiadadece/

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi s-a deschis pentru public în București, în anul 2003 și este găzduit într-o clădire construită în anii 1920 într-un stil care combină elemente arhitecturale de inspirație gotică cu cele de inspirație mediteraneană.

Patrimoniul muzeului este constituit din peste 780 de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX și reprezintă atât hărți ale regiunilor locuite de români și de strămoșii lor cât și ale continentelor, hărți astronomice și planuri de oraș. Din patrimoniul muzeului mai fac parte lucrări de grafică cu subiecte diverse: peisaje, portrete, vedute. https://www.muzeulhartilor.ro/

Casa Avramide – Casa Colecțiilor este parte componentă a Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea. Clădirea a fost construită la finele secolului al XIX-lea de Alexandru Avramide, un prosper întreprinzător local, proprietar de mori, ateliere, spații comerciale, al unei fabrici de cherestea, precum și al unor întinse suprafețe agricole.

Clădirea oferă în prezent, într-o viziune expozițională modernă, elemente legate de istoria modernă a orașului Tulcea și povestea familiei Avramide.  https://www.icemtl.ro/complexul-muzeal-de-patrimoniu-cultural-nord-dobrogean/casa-avramide/  Muzeul de Artă (Conacul Pașei) din Tulcea este parte componentă a Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea.

Clădirea-monument istoric este construită în perioada 1862-1865 și adăpostește un patrimoniu cultural de excepție (colecții de pictură, sculptură, icoane, artă orientală, grafică și artă decorativă). https://www.icemtl.ro/complexul-muzeal-de-patrimoniu-cultural-nord-dobrogean/muzeul-de-arta/

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.”

 

Actualitate

ROCKSTADT 2024- ZIUA 5- public

Foto: Valentin Diaconescu

Alpin Film Festival 2024

o ediție simbolică a ascensiunii și excelenței cinematografiei montane Alpin Film Festival, cel mai mare eveniment culturaldedicat iubitorilor de munte,...

SPECTACOLELE LUNII SEPTEMBRIE LA GODOT

Luna septembrie aduce la Godot începutul unei noi stagiuni teatrale, marcând revenirea pe scenă a celor mai apreciate spectacole....

LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2024, ediția a 27-a, 28 – 31 august 2024, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Ediţia a 27-a a Galei Tânărului Actor HOP, program de tradiție al UNITER, s-a încheiat în seara zilei de...

Jack Savoretti: “eșecul te face să lupți pentru ceea ce pierzi.”

Un interviu deschis și profund, cu Jack Savoretti; confesiuni despre muzică, eșecuri și alte fericiri din viața unui artist, de...

INVITAŢIE LA VALS – Concert Extraordinar pe 13 Decembrie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

O frumoasă INVITAŢIE LA VALS pentru seara de 13 Decembrie este lansată de ORCHESTRA TEATRULUI NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro