“Miracolul din Tekir” – De mâine, în cinematografe!

miracolul din tekir poster_resizeIrina Margareta Nistor:

Miracolul din Tekir” este o poveste de care ar fi fost mândru și Mircea Eliade, imaginată de Ruxandra Zenide, care-și păstrează actrița fetiș din „Ryna”, pe  Dorotheea Petre.

Misterul și paranormalul de calitate plutesc în aer și par anume zămislite pentru cele care își doresc, cu orice preț, să devină mame, și, uneori, atunci când se așteaptă mai puțin, minunea se petrece!

Miracolul din Tekir” va rula la București și pentru expați, oferind astfel ocazia străinilor din Capitală de a vedea film românesc.

Astfel, la Cinema Elvira Popescu filmul va rula cu subtitrare în franceză și engleză, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City cu subtitrare în limba engleză și la Cinemateca Union subtitrat în Engleză.

Vineri, 4 martie, de la ora 20,00, la Cinema City Constanta Park va avea loc o premieră de gală la care vor participa și membrii echipei: actrița Dorotheea Petre, regizoarea Ruxandra Zenide și producătorul Alex Iordăchescu.

Duminică, 6 martie, de la ora 18,00 membrii echipei vor fi prezenți la cinema Elvira Popescu pentru p întâlnire cu publicul.

Luni, 7 martie, de la ora 19,30, la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City va avea loc o proiecție specială pentru mame, cu surprize din partea echipei de producție.

Miracolul din Tekir” se lansează pe 4 martie în cinematografele din România. “O metaforă a creației, acolo unde este creație este mister, credință și speranță”, după cum declară regizoarea Ruxandra Zenide, “Miracolul din Tekir” o are ca protagonistă pe Dorotheea Petre, în rolul Marei, o femeie de 30 de ani, cunoscută în satul în care trăiește ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii prin puterea nămolului.

MASTER_Tekir_01-2_MUTE_25fps_4KC_proRes444_P3_BR.00_17_36_24.Still013Când Mara rămane însărcinată şi povesteşte apropiaților că sarcina se datorează nămolului şi nu unui om, sătenii o acuză de vrăjitorie şi o alungă. Ajunge astfel într-o clinică din zona lacului Techirghiol, un centru SPA pentru oameni înstăriți.

Acolo o întâlneşte pe Lili (Elina Löwensohn), unul dintre clienţii hotelului, o femeie bogată şi frumoasă care încearcă cu înverşunare să găsească o soluţie pentru problema infertilităţii ei. Treptat, trecutul şi natura femeii misterioase iese la iveală, iar Mara şi copilul ei se află în pericol.

De vineri, 4 martie, “Miracolul din Tekir” poate fi văzut în cinematografe, astfel: București: Cinema City AFI Palace Cotroceni, Cinema City MegaMall, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema & More în Băneasa Shopping City, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Sala Elvira Popescu, Cinemateca Union; Constanța: Cinema City Park, Cityplex; Cluj Napoca: Cinema City Iulius Mall, Cinema Victoria; Ploiești: Cinema City Ploiesti Shopping City; Brașov: Cinema One; Bârlad: Cityplex Victoria; Satu Mare: Grand Mall; Lugoj: Cinema Bela Lugosi: Focșani: Cinema Balada; Odobești: Casa de Cultură Odobești; Gura Humorului: Casa de Cultură

Prezentat în premieră internațională la Zurich Film Festival, “Miracolul din Tekir“, a fost apreciat de critică și juriu, fiind premiat cu trofeul The Emerging Swiss Talent Award.

Din echipa de producție a filmului fac parte directorul de imagine Hélène Louvart, renumită pentru colaborările cu Agnes Varda, Wim Wenders, Claire Denis sau Leos Carax, iar monteur este Nelly Quettier, cunoscută pentru filmele regizate de Leos Carax și Claire Denis.

În România, “Miracolul din Tekir” va fi lansat pe 4 martie și va fi distribuit de Ultraviolet Media.

Trailer:

Facebook Romania: facebook.com/miracoluldintekir

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

"Miracolul din Tekir" va rula la București și pentru expați, oferind astfel ocazia străinilor din Capitală de a vedea film românesc."Miracolul din Tekir" - De mâine, în cinematografe!