Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu. Ediția a doua

Cum am supraviețuit in tranziție

De aproape 30 de ani ne aflăm pe drumul de la un regim la altul, dinspre comunism înspre capitalism, sau înspre ce a mai rămas din el. Am trecut cu toții prin etapele tranziției: momentul Revoluției din 1989, tulburii ani ’90, schimbările percepute după intrarea României în Europa, în anul 2007, prin momente bune și prin momente de declin ale societății.

Ne amintim cu toții etapele macro, dar ce se întâmplă cu cele micro? Cum am parcurs fiecare dintre noi acest drum și ce impact a avut el asupra vieții noastre personale și asupra familiei din care facem parte?

La cea de a doua ediție a Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu vrem să aflăm care au fost experiențele cele mai puternice de după 1989 ale oamenilor obișnuiți din România. Am trimis invitații către 100 de persoane cu rugămintea de a ne povesti “Cum au supraviețuit tranziției (de la comunism la capitalism)?” și suntem în curs de selectare a celor mai interesante dintre acestea.

Vom alege poveștile care aduc un punct de vedere personal, unic și semnificativ pentru traseul unei persoane, având credința că fiecare dintre noi este relevant pentru tabloul mai mare din care facem cu toții parte.

Vă invităm pe 5 martie 2018, ora 20:00, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, strada Lipscani nr. 84-90, la o seară specială (cu intrare liberă) în care confesiunile unor oameni obișnuiți vă vor da energie pentru reimaginarea propriei existențe.

 

Proiectul Microistoria

Povești adevărate spuse pe viu își propune să arhiveze povești ale oamenilor obișnuiți, spuse live chiar de ei, și capabile să-i inspire și pe alții. Oameni din toate categoriile sociale, etnice, de vârstă și de gen care trăiesc azi în România povestesc live pe scenă o întâmplare din timpul perioadei de tranziție care le-a marcat viața.

Fiecare poveste e adevărată și fiecare voce care o spune este autentică, deci spectacolele se plasează între documentar și teatru. Rezultă o imagine a României, așa cum arată ea astăzi, după 100 de ani de existență. Poveștile spuse în finala primei etape a proiectului pot fi vizionate online la www.microistoria.ro. După încheierea celei de a doua ediții, poveștile finaliste vor fi adăugate și ele în aceeași arhivă online.

Proiectul Microistoria este produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în parteneriat cu Teatrul Național Radiofonic, cu sprijinul ARCUB și unteatru. Proiect finanțat de AFCN.

Concept și curatoriere: Cristina Modreanu/ Echipă: Florentina Bratfanof (directoare de casting), Lucian Iordan (video), Peter Kerek (regie), Paul Dunca (MC), Ioana Gonțea (coordonatoare de proiect), Oana Cristea-Grigorescu (coordonatoare echipa radio), Bianca Boitan-Rusu (coordonatoare PR), Alexandra Pascu (asistentă producție), Adi Bulboacă (foto).

 

Website: www.microistoria.ro

Facebook: www.facebook.com/Microistoria

Facebook event: www.facebook.com/events/2024546814459497/

Youtube:

Actualitate

Concert Metallica 13 Mai 2026. O seară epică.

de Theodor Tudose, Foto: Ciprian Vladut De la începutul României post decembriste, Metallica ne-a încântat cu patru concerte, din ’99  până...

Concert CLUTCH la Quantic: Program si reguli de acces

Va reamintim ca trupa Clutch va canta in premiera la Quantic, pe 19 mai 2026. Pe scena li se vor alatura si cei...

Concert Iron Maiden: o nouă categorie de bilete – Gazon B

Va reamintim ca cei de la Iron Maiden vor sustine un concert pe 28 mai 2026, pe Arena Nationala din Bucuresti. Cei de la ANTHRAX vor...

RoadkillSoda vor canta alaturi de Clutch, in Quantic, pe 19 mai

Va reamintim ca trupa Clutch va susține un concert în Club Quantic din București, marți, 19 mai 2026, dupa ora 19:00. Concertul va fi...

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro