“Mercy Street” – primul lung metraj 3D, realizat cu o tehnică de animaţie 100% românească

Afis Mercy Street Film mic

După patru ani de investiţii şi muncă susţinută, compania de producţie Opal Production a finalizat filmul “Mercy Street”, primul lung metraj 3D realizat în România, cu o tehnică de animaţie stereoscopică 100% autohtonă, concepută de Ştefan şi Alexandru (Ducu) Buzea, regizorul, respectiv creatorul şi animatorul personajelor filmului.

O parte din fondurile de producţie a filmului au fost asigurate de Centrul Naţional al Cinematografiei în urma câştigării conscursului de scenarii, o altă parte au fost asigurate de fonduri europene pe creaţie, iar cea mai mare parte de producătorul filmului, Radu Nicolae
Filmul are o durată de 74 de minute, iar actorii Cristi Iacob, Ionuţ Grama, Marius Stănescu şi Vlad Rădescu şi-au împrumutat vocile pentru a da viaţă personajelor.

Filmul cu scenariu premiat – produs cu fonduri CNC, fonduri europene şi investiţii Opal Production

Mercy Streetˮ este poveste a unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj spre o lume secretă aflată sub lumea noastră, care îl va duce într-o mare aventură. Scopul acestei aventuri este de a salva muzica lumii din mâinile maleficului Marcus, care vrea să o folosească pentru a deveni nemuritor.

Scenaristul Alex Bordeanu a câştigat în 2010 primul loc la concursul CNC cu scenariul “Mercy Street“, care a devenit în prezent primul lungmetraj 3D realizat în România.

„Filmul a fost făcut cu multe hopuri în finanţare. În prima fază, ne-am bazat pe fonduri obţinute de la CNC, dar acestea nu au reprezentat decât un maxim de 25 %. Au venit în ajutor agenţiile de publicitate, fondurile europene, diferiţi prieteni, care au ajutat cum au ştiut ei mai bine. Pe parcursul producţiei, ne-am confruntat cu tot felul de probleme nebănuite şi neanticipate.

Spre exemplu, la mijlocul producţiei, am schimbat softul, ceea ce a necesitat convertirea tuturor imaginilor. Ca să nu vorbim de fluctuaţiile de curent electric, care nu pot fi în totalitate absorbite de UPS-uri şi care îţi dau scurte fotograme negre pe imagine. Singurul lucru pe care îl poţi face este să reiei tot cadrul la procesat.

Mai mult, în România nu există o infrastructură adecvată creării unui film de desen animat. De exemplu, sunetul pentru animaţie este mult mai complex şi mai creativ decât sunetul pentru un film artistic obişnuit, dar nu sunt studiouri la care să poţi apela pentru a avea oferte concurente”, precizează Radu Nicolae, administratorul companiei Opal Production şi producătorul filmului.

Lumea Mercy Street

Tehnica de animaţie concepută de fraţii Ştefan Buzea şi Alexandru (Ducu) Buzea

Regizorul Ştefan Buzea şi fratele său, Alexandru (Ducu) Buzea, creatorul şi animatorul personajelor din “Mercy Street“, ambii cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, au folosit o tehnică proprie de animaţie, inventată chiar de ei.

Construcţia vizuală a filmului de animaţie “Mercy Street” se bazează pe o tehnică originală de detaşarea animaţiei în perspectivă. Această abordare foloseşte principiul tehnicii de filmare multiplan şi oferă suportul perfect pentru a obţine efectul de stereoscopie care transformă acest film într-unul 3D.

Personajele şi decorurile sunt animate clasic 2D, iar ulterior, prin acestă tehnică, de definesc între personaje şi elemente din decor, ceea ce ajută la crearea imaginii stereoscopice şi efectului 3D.

„Fiecare element sau obiect de decor a fost desenat clasic, în 2D, apoi importat într-un program 3D (Autodesk Maya), unde este plasat în perspectivă, apoi fiecare element este texturizat într-un program 2D de prelucrare imagine (Adobe Photoshop) folosindu-se tableta grafică.

Astfel dispuse în acest spaţiu 3D, elementele sau obiectele vor recompune decorul generând perspectivă, construcţia multiplan, iar apoi stereoscopia,” explică Alexandru (Ducu) Buzea.

Filmul “Mercy Street” se lansează în aprilie în cinematografele din Bucureşti şi din ţară.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Filmul "Mercy Street" este primul lung metraj 3D realizat în România, cu o tehnică de animaţie stereoscopică 100% autohtonă."Mercy Street" - primul lung metraj 3D, realizat cu o tehnică de animaţie 100% românească