Maria Răducanu și Maxim Belciug cântă la Iași și Suceava

În această săptămână, turneul Musica Poetica ajunge în Moldova, prilejuind publicului bucuria unei reîntâlniri live cu muzica atât de specială făcută de Maria Răducanu, poate cea mai tulburătoare voce românească de azi, împreună cu Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor.

Primul concert va avea loc marți, 17 octombrie 2017, cu începere de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Luceafărul din Iași (str. Grigore Ureche nr. 5), iar cel de-al doilea miercuri, 18 octombrie 2017, ora 19.00, la Suceava, fiind găzduit de Tetrul Municipal “Matei Vișniec” (str. Dragoș Vodă nr. 1).

O ocazie de neratat pentru cei aflați în zonă, cu atât mai mult cu cât intrarea este liberă, iar Maria Răducanu și Maxim Belciug ajung atât de rar în fața moldovenilor.

“Faptul că nu exist, oficial, în calitate de cântăreață face parte din destinul meu. O vreme a fost un complex, dar cu timpul devine o virtute. Ar fi teribilism să spun c-o cultiv. Dar nu-mi mai cer de mult scuze pentru lumea în care trăiesc”, spunea cândva Maria Răducanu, într-un interviu.

A cântat în multe țări, de pe 3 continente (Statele Unite, Franța, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Albania, Suedia, Ungaria, Polonia, Cehia, Italia, Luxemburg, Nigeria, Gabon), vocea sa unică fiind apreciată pentru modul uluitor în care reușește să atingă miezul lucrurilor, devenind universală, dincolo de idiomuri, stiluri sau mode.

Căci, așa cum scria Matei Florian undeva, “Maria Răducanu ştie să cânte tristeţea mai bine ca oricine altcineva, inflexiunile ei capătă parfumul deschiderii aceleia tipic ruseşti, intensitatea vibraţiei ei pare a fi totuna cu tânguirea, la fel cum armonia chitării lui Maxim Belciug poate fi atât de desăvârşită, încât să se confunde cu simplitatea şi curăţenia.”

Concertele fac parte din turneul Musica Poetica, pe care cei doi artiști îl au programat în cursul lunii octombrie în cadrul unui proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. La ambele evenimente, intrarea este liberă.

 

https://www.facebook.com/events/293712491112691

https://www.facebook.com/events/1508203819268643

 

 

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro