LUNA AMARĂ asfaltează drumul de la Suceava la Iași

După expedițiile de promovare pentru cel mai recent lansat album, “Nord” (Universal Music, CD 2018, LP 2019), Luna Amară se întoarce la rădăcini și aniversează 15 ani de la lansarea albumului de debut prin turneul de re-lansare a albumului “Asfalt” (Roton Music, MC/CD 2004, CD 2019).

Turneul Aniversar: Asfalt. 15 ani (al treilea traseu) ajunge în acest final de săptămână la: 

SUCEAVA – JOI 5 DEC Art Rock Caffe

IASI – VINERI 6 DEC Underground Club

“Asfalt a fost, pentru noi, ca un jalon din acela de slalom, pe care skiorul îl atinge în coborârea lui către linia de sosire. Cântam deja de 4 ani, casele de discuri nu se înghesuiau chiar deloc să ne semneze, publicul creștea ca număr și apăruse primul clip, la Gri Dorian. Voiam să înregistrăm, dar erau bani puțini. Așa că albumul ăsta a fost tras după posibilități, pe bucăți, prin vreo 4 studiouri; iar când a fost gata, s-a găsit un singur producător, Gianini Munteanu și al său Rebel Music, care să dorească să-l vadă lansat pe piață. 

 Nu e un album cu un sunet grozav și nici stilistic nu e vreo inovație. Însă amestecul acela de grunge, punk, metal și alternative rock, peste care Nick și Mihnea au turnat toate angoasele, furiile, nervii, iubirile, urile, tăcerile și strigătele de ajutor ale unei alte (a câta?…) generații “de sacrificiu” – amestecul acela a trezit ceva în oameni. Poate că exact aceleași furii, angoase, nervi, iubiri și revolte. Și asta e ceea ce considerăm că e cu adevărat valoros la Asfalt. Și, uneori, după câte un concert, mai vine un om la noi și ne spune cum a crescut cu albumul ăsta și se vede pe ea sau el că a crescut frumos și atunci simțim că am fost parte din evoluția personală a cuiva și asta e tot ce contează pentru noi; pentru că asta ne leagă de cei de lângă noi, într-un fel, pentru totdeauna.

 Asfalt nu e despre asfalt. E despre crăpăturile din el, pe acolo pe unde intră viața.”

– Mihnea Blidariu

 

joi 5 decembrie

SUCEAVA

Art Rock Caffe, ora 20.00

Str. Scurtă nr.4 Suceava

https://web.facebook.com/events/2544072339172908/

Acces: 30 lei 

vineri 6 decembrie

IAȘI

Underground Club, ora 20.00

Galeria Ștefan cel Mare Iași

https://web.facebook.com/events/525856141311590/

Acces: 30 lei 

 

Turneul ASFALT 15 ANI continuă:

20.DEC PITEȘTI Urban Home

25.IAN. ORADEA. Moszkva Kavezo

31.IAN. TIMIȘOARA. Escape Underground Hub

8.FEB. TÂRGU MUREȘ. The Office

13.MAR CRAIOVA Cult Music Club

3.APR. CONSTANȚA. Rockhalle

4.APR. GALAȚI. Daily Pub 

urmăriți paginile de socializare online LUNA AMARĂ 

pentru alte date de cântări 

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro