Leprous și Kalandra intră în line-up-ul ARTmania Evenings 2023 • Bilete deja disponibile pe iabilet.ro

Leprous și Kalandra sunt primele nume confirmate la cea de-a doua ediție „ARTmania Evenings” powered by ARTmania Festival, care va avea loc pe 4 martie 2023 la Arenele Romane, în cort încălzit.

 

Seria de show-uri reunite sub marca „ARTmania Evenings” invită fanii muzicii rock să se bucure de energia concertelor și de conexiunea umană pe care doar muzica live o poate oferi. Iar evenimentul de pe 4 martie 2023 ne va aduce atmosfera mistică și ritmurile muzicii nordice.

 

 

Leprous (NO) revin la București ca parte a turneului de promovare a celui de-al șaptelea album al trupei, „Aphelion”, mixat de Adam Noble (Placebo, Biffy Clyro, Nothing But Thieves) și masterizat de Robin Schmidt (The 1975, Placebo). Materialul plin de energie, viață și de libertate, a fost compus fără gândire excesivă sau perfecționism exagerat.

 

Prin acest nou album, lansat la doar doi ani distanță de „Pitfalls”, trupa nu se dezminte de titlul de formație în plină ascensiune, care nu se teme să experimenteze sau să surprindă și care sfidează orice încercare de încadrare în tipare.

 

Într-o lume în care genul „progressive” oferă publicului o varietate de opțiuni, este nevoie de mult curaj și de multă personalitate pentru a reuși să mai întorci privirile oamenilor către tine. Iar Leprous este una dintre aceste trupe. Și revine în 2023 în fața fanilor din România pentru a oferi un show memorabil.

 

 

Kalandra (NO) va fermeca audiența cu sound-uri mistice și cu melodiile eterice țesute pentru a conduce publicul în peisaje muzicale nemaiîntâlnite. Fanii serialelor vor recunoaște cu siguranță amprenta sonoră unică a acestui proiect muzical, trupa compunând două piese pentru cunoscutul serial nordic „Beforeigners” difuzat de HBO, iar pasionații de jocuri își vor aduce aminte de soundtrack-ul seriei „Kingdom Two Crowns”.

 

Fondată în urmă cu peste un deceniu, Kalandra și-a rafinat sound-ul propriu, devenind o prezență constantă a scenei norvegiene, semnând cu label-ul ByNorse Music și aducând cunoscătorilor muzicalităților nordice un amestec puternic de pop alternativ și rock, presărat de mister și de tonalități venite din alte lumi.

 

Primele 100 de abonamente la ARTmania Evenings pot fi achiziţionate de pe iabilet.ro la preţul special de 119 lei/ buc. + taxe.

 

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro