LAURA BRETAN, INVITATĂ SPECIALĂ ÎN CONCERTUL LUI PLACIDO DOMINGO JR.

Favorita publicului la ediția din acest an a concursului Eurovision, Laura Bretan, se numără printre invitații speciali ai evenimentului Placido Domingo jr. & friends din data de 17 aprilie de la Sala Palatului din București. Domingo Jr. va avea alături, pe scenă, atât artiști internaționali, cât și îndrăgiți artiști naționali – soprana Irina Polivanova, artistul Aydar Gaynullin, tenorul Alin Stoica, care a participat alături de Trooper la Eurovision, și cântărețul de origine moldovenească Valentin Boghean.

Laura Bretan s-a născut în 2002 în Chicago, Illinois, într-o familie de români. La numai 13 ani a uimit America în cadrul show-ului America’s Got Talent, unde s-a clasat pe locul șase. În 2016 a ridicat sala și juriul în picioare la audițiile Românii au Talent, concurs la care Laura a câștigat premiul cel mare. Românca s-a aflat printre finaliștii de anul acesta ai Eurovision, unde a participat cu piesa ”Dear Father”. Deși s-a clasat pe locul al doilea, Laura a câștigat cel mai important vot, cel al publicului.

Soprana Irina Polivanova,câștigătoare a premiului Virginia Zeani, s-a născut în Lviv, Ucraina. A urmat cursurile Conservatorului din Moscova începând cu anul 2014, studentă a profesorului Yuriy Grigorev. În timpul studiilor de licență a interpretat trei roluri principale la Teatrul Conservatorului din Moscova: Ionta în opera omonimă a lui Tchaikovsky, Mimi în La Boheme de Puccini și Tatiana Larina în Evgeni Onegin de Tchaikovsky.

Aydar Gaynullin este cunoscut în toată lumea pentru îndemânarea pe care o dovedește la baian (instrument asemănător cu acordeonul, dar are butoni în loc de clape). De asemenea, Aydar este și vocalist, compozitor, membru al Academiei de Artă Cinematografică, un artist emerit al Republicii Tatarstan, câștigător al concursului rusesc de film Nika,  câștigător al premiului White Elephant pentru muzica sa din filmul Euphoria regizat de Ivan Vyrypaev și câștigător a nu mai puțin de 18 premii în concursuri internaționale de baian și acordeon, incluzând World Cup (Londra, 2001).

Câștigător al prestigiosului premiu Luciano Pavarotti, tenorul Alin Stoica este din 2016 colaborator al Operei Naționale București. Alin s-a născut în 1987 în București și a absolvit Conservatorul în 2011. A participat în cadrul a numeroase concursuri și a câștigat, printre altele, marele premiu la Concursul Paul Constantinescu și premiul special al Radiodifuziunii Române la Competition Grand Prix de l’Opéra.

Valentin Boghean este unul dintre cei mai talentați muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul și clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-și cuceri audiența cu interpretări la chitară clasică și bass.

Evenimentul Plácido Domingo Jr. & friends va avea loc la București pe 17 aprilie. Spectacolul va avea loc la Sala Palatului,iar artistulva fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, într-o combinație de muzică clasică și ritmuri care amintesc de epoca swing, îmbinate cu o bază solidă de jazz și un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o direcție cu totul nouă.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere: Carrefour, Germanos, Orange, Vodafone, OMV, Muzica Store, Librăriile Humanitas și Cărturești, precum și Cinema Pro.

credit foto: Florin Ghioca

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro