Lansarea cărţii „Corneliu Baba” de Pavel Şuşară, în prezentarea lui Andrei Pleșu

Invitatie Ciutacu Luni, 4 noiembrie 2013, ora 18:00, sunteți invitați la Galeriile Artmark (Palatul Cesianu-Racoviţă, Str. C.A. Rosetti nr. 5, Bucureşti), unde va avea loc lansarea cărţii „Corneliu Baba”, de Pavel Şuşară, critic de artă, ediţie îngrijită de Maria Muscalu Albani, Editura Monitorul Oficial. Albumul va fi lansat în prezenţa autorului și în prezentarea scriitorului Andrei Pleşu.

 Pavel Şuşară s-a născut în localitatea Bănia, judeţul Caraş-Severin, la 29 decembrie 1952. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio România Liberă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba. În 1995, a primit premiul pentru critică din partea U.A.P, iar în anul 1997 Premiul Fundaţiei „Cella Delavrancea”.

 La întrebarea din titlul albumului, „Corneliu Baba, un pictor din Est?“ răspunde chiar artistul. Temperamentul meu înclinat spre latura dramatică a existenței m-a făcut să nu mă văd altunde decât în binecuvântata singurătate a atelierului de acasă, din Estul în care m-am născut. Est încărcat de spectrele atâtor drame sociale care continuă să umple de secole istoria și pe care pictura mea avea datoria să le inhaleze. Șansa picturii mele a fost tocmai ghinionul de a trăi în Est…

Baba poate fi considerat fără nicio rezervă, și nu doar în sensul optimist şi senin al cuvântului, aşa cum expresia sugerează implicit, un „pictor al omului”, dar al unui Om deplin, în care coexistă viaţa și moartea, victoria și înfrângerea, încrederea și deznădejdea, frumuseţea forţei și expresia grotescă a neputinţei.

Fiecare dintre cele trei mari compartimente ale operei sale – portretul, scena de grup și autoportretul – suportă schimbări similare și se supune acelorași transformări radicale de natură morală, formală și plastică. Odată cu trecerea timpului pictorul devine tot mai puțin încrezător în materialitatea lumii, în realismul ei tangibil și se apropie de substanțialitatea picturii, de înţelegerea limbajului ca vehicul, ca purtător al unor convenții și al propriei sale realități.