Home Stiri Juriile Galei Hop

Juriile Galei Hop

0
Juriile Galei Hop

Juriul de preselecţie, alcătuit din personalităţi artistice puternice, cu o operă teatrală de necontestat şi cu o experienţă consistentă în formare şi coordonare de echipe teatrale, a ales, după trei zile de audiţii, pe cei care vor intra direct în concursul Galei HOP 2017.

Marcel Iureş, Maia Morgenstern şi Petru Vutcărău au selectat, din numărul mare de înscrişi, pe cei care s-au apropiat mai serios şi creativ de tema propusă pentru acest an: SINGURĂTATE – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P.Cehov.

Juriile Galei – atât cel de preselecţie, cât şi cel pentru concursul final – sunt considerate esenţiale pentru etapele de desfăşurare a proiectului. Miklós Bács punctează, şi prin alegerea acestora, direcţia de formare profesională a evenimentului UNITER.

La Costineşti, după trei zile de concurs, este rândul juriului II al Galei să aleagă câştigătorii din acest an, după ce aceştia au parcurs etapele de pregătire pe tema dată şi au participat la workshopurile Galei HOP.

În acest an Gala HOP vine cu propuneri noi legate de structura juriului II. Un regizor de film şi câştigătorul marelui premiu al ediţiei precedente a Galei HOP sunt membri ai juriului de concurs, alături de personalităţi teatrale autentice şi diferite.

Prezenţa regizorului de film Adrian Sitaru în juriul II punctează deschiderea şi apropierea Galei HOP de producţia cinematografică. Este o dimensiune testată în ultimele ediţii ale Galei prin prezenţa regizorului Tudor Giurgiu ca membru al juriului, în anul 2014, dar şi prin prezenţa unor regizori şi producători independenţi de film, directori de casting, etc.

În acelaşi context, se înscrie şi colaborarea cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF,  care, începând cu ediţia a XVII-a, acordă unuia dintre concurenţii Galei HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru Film la TIFF”.

Actorul Alexandru Voicu, câştigătorul Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2016, marchează un debut pentru juriul de concurs al Galei HOP. Pe de o parte, marele premiu al Galei are o miză mult mai importantă, iar pe de altă parte prezenţa în juriu a câştigătorului ediţiei precedente semnalizează apropierea evenimentului de tânăra generaţie de actori.

Iată componenţa juriului II, juriul de concurs, pentru Gala Tânărului Actor HOP:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ZSOLT BÓGDAN – actor

MIHAI MĂNIUŢIU – regizor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ANA-IOANA MACARIA – actriţă

ADRIAN SITARU – regizor film

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ALEXANDRU VOICU – actor, câştigătorul Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2016

 

La Costineşti juraţii vor alege câştigătorii din acest an pentru următoarele premii:

Premiul „Ştefan Iordache”, marele premiu al Galei HOP

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual

Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori

Premiul „Sică Alexandrescu”, Premiul special al juriului

 

Publicul va decide premiul său.

Este aşteptat să participe direct la Gală, urmărind transmisia livestreaming a întregului concurs pe www.galahop.ro şi apoi să voteze favoriţii.

Până la debutul concursului însă, publicul este invitat să îi cunoască pe protagoniştii din acest an. Zilnic, pe www.galahop.ro găsiţi noutăţi şi mini-interviuri, iar începând cu data de 16 august lansăm campania interactivă de prezentare a tinerilor concurenţi din acest an.

Urmăriţi-i pe www.galahop.ro, dar fiţi alături de ei şi pe facebook (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor ) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).