Iranul pregăteşte un film ca reacţie la "Argo", regizat de Ben Affleck

Iranul va subvenţiona un film despre criza ostaticilor americani din 1979, ca reacţie la “viziunea deformată” prezentată în “Argo”, lungmetrajul regizat de Ben Affleck, ce a fost recompensat duminică seară la Los Angeles cu două Globuri de Aur, a anunţat, marţi, presa iraniană.

“Scenariul filmului «Setad moshtarak» (“Şefi de stat-major”, în farsi) a fost aprobat de autorităţi şi aşteptăm stabilitarea bugetului pentru a începe filmările”, a declarat regizorul Ataollah Soleimanian.
Filmul va prezenta “eliberarea a 20 de ostatici americani de către revoluţionarii iranieni, la începutul revoluţiei” islamice din 1979, a adăugat Ataollah Soleimanian, care este şi actor.
Acest lungmetraj “poate fi un răspuns potrivit faţă de viziunea deformată promovată de anumite filme precum «Argo» referitoare la evenimentele ce au avut loc în timpul acţiunii de ocupare a ambasadei americane de la Teheran, pe 4 noiembrie 1979, şi a operaţiunii de capturare a unor diplomaţi americani”, a explicat el.
Criza a ostaticilor, care a durat 444 de zile, a provocat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite şi Iran.
Regizat de Ben Affleck, filmul “Argo” prezintă rocambolesca dar veridica poveste a misiunii de salvare a diplomaţilor americani, care au reuşit să fugă din ambasada americană şi să se refugieze în ambasada canadiană din Teheran.
Acest film a fost recompensat, duminică seară, cu Globul de Aur pentru cel mai bun film dramatic şi pentru cel mai bun regizor.
Succesul filmului “Argo”, care este interzis în Iran, ţară în care circulă însă multe copii pirat ale peliculei, a fost puţin comentat în presa iraniană.
Cotidianul 7Sobh afirma, marţi dimineaţă, că gala Globurilor de Aur este “una dintre cele mai mari ceremonii politice din istoria cinematografiei americane” şi că “Argo” reprezintă “o tentativă ridicolă” de a recrea Iranul anilor ’80.
Acelaşi cotidian denunţă totodată serialul american “Homeland”, centrat pe complotul unui terorist iranian, afirmând că acest show TV reprezintă “o puternică maşină de propagandă pentru CIA”.
Ben Affleck a regizat şi produs “Argo”, un film bazat pe povestea adevărată a misiunii de salvare a şase americani captivi în Iran, ca urmare a atacului din 1979 asupra ambasadei Statelor Unite ale Americii la Teheran, care a şocat întreaga lume.
Cele şase persoane au reuşit să evite să devină ostatici ai revoluţionarilor iranieni şi au profitat apoi de şansa de a se ascunde în reşedinţa ambasadorului canadian Ken Taylor, care a riscat totul ca să îi salveze, chiar şi când alţii i-au refuzat. Oaspeţii, aşa cum au ajuns să fie cunoscuţi, erau în pericol constant de a fi găsiţi şi capturaţi. Cum timpul curgea în defavoarea lor, agentul CIA Antonio “Tony” Mendez a pus la cale un plan genial de evadare.
Planul era ca cei şase să pretindă că fac parte dintr-o echipă de filmare canadiană, în căutare de un spaţiu pentru un nou lungmetraj, iar apoi pur şi simplu să plece cu avionul înapoi acasă, lucru foarte complicat, deşi aparent uşor. Planul a funcţionat şi cei şase cetăţeni americani au reuşit să ajungă cu bine în Statele Unite.

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro