INSEMNARILE UNUI NEBUN- AVANPREMIERA

Insemnarile unui nebunAvanpremieră la Sala ArCuB

ArCuB începe luna februarie cu un nou proiect teatral: Însemnările unui nebun de Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui Felix Alexa, cu actorul Marius Manole alături de violonistul şi compozitorul Alexander Balanescu. Scenografia: Diana Ruxandra Ion.

Avanpremiera spectacolului va avea loc la sala din Str. Batişte nr. 14, în data de 1 februarie, ora 20.00 şi va fi urmată de alte 4 reprezentaţii în 2, 3, 7 şi 8 februarie, de la ora 20.00.

„Cu cât adevărurile sunt mai înalte, cu atât trebuie să fim mai atenţi cu ele…. Altfel, se vor transforma în lucruri comune iar lucrurile comune nu mai sunt crezute!” N.V.Gogol

Spectacolul Însemnările unui nebun vă propune să fiţi martorii unei confesiuni rare: poveştile pline de candoare ale unui nebun, care-şi exprimă dragostea şi frustrările cu umor şi o înţelepciune pe care doar suferinţa o poate descoperi într-un suflet chinuit.

Treptat, în mintea personajului principal, capătă contur o lume în care totul este posibil. Privitorii asistă astfel la spectacolul fuzionării celor două lumi, cea reală şi cea imaginară, fiind martori ai întregului proces de instalare a nebuniei. Trăirile dramatice ale personajului confuz, care se îmbină armonios cu situaţiile comice, născute din diferenţele majore dintre realitate şi perceperea ei, fac din Însemnările unui nebun un spectacol unic, în timpul căruia publicul trăieşte alături de personaj, trecând printr-o varietate de stări: de la empatie şi compasiune, până la amuzament sau revoltă.

„Mă bucur foarte tare că am reuşit ca aici, la ArCuB, să adun laolaltă, într-un proiect pe care l-am gândit ca fiind o îmbinare între teatru şi muzică, un muzician extraordinar, violonistul şi compozitorul Alexander Balanescu şi un mare actor, Marius Manole, care ne surprinde cu fiecare rol. Aventura noastră în lumea fascinantă a nebuniei gogoliene a fost o şansă de a evada din banalitatea şi vulgaritatea lumii înconjurătoare. Sper să fie la fel şi pentru publicul, pe care îl aşteptăm cu drag la spectacol.” Felix Alexa

Însemnările unui nebun

de N.V.Gogol

Traducerea: Emil Iordache

Versiunea scenică: Felix Alexa

Cu: Marius Manole şi Alexander Balanescu

Muzica: Alexander Balanescu

Scenografia: Diana Ruxandra Ion

Regia: Felix Alexa

Durata spectacolului: 1 oră şi 20 minute (fără pauză)

Data primei reprezentaţii: 1 februarie 2013

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.

Preţ: 35,00 lei (Categoria I) şi de 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro