Indie pop neo-zeelandez cu Jonathan Bree și Princess Chelsea – LIVE la București, în septembrie

Doi artiști reprezentativi ai scenei indie-pop din Noua Zeelandă vor concerta în septembrie la București, în Control Club.

Enigmaticul Jonathan Bree vine în România sâmbătă, 1 septembrie, în turneul de promovare a proaspăt-lansatului album “Sleepwalking”, în timp ce colaboratoarea sa, Princess Chelsea, va concerta cu trupa sa la București, în 21 septembrie. Biletele pentru cele două concerte sunt disponibile online, prin Eventbook.ro.

Originar din Auckland, Jonathan Bree a început să cânte la vârsta de 9 ani și este cunoscut atât cu proiectul său solo cât și pentru apartenența la formația indie-pop The Brunettes și casa de discuri Lil’ Chief Records, pe care a co-fondat-o.

Jonathan Bree a compus și a produs patru albume pentru The Brunettes, de-a lungul celor zece ani de existență a formației, încercând să ajungă la standardele auto-impuse de admirația sa pentru George Martin și Brian Wilson.

În 2003, The Brunettes au cântat în deschidere pentru The Postal Service și au semnat cu prestigioasa casă de discuri Sub Pop, destrămându-se în cele din urmă, în 2010. Cu toate acestea, trupa se bucură în continuare de apreciere în Noua Zeelandă, unde albumul lor de debut, Holding Hands Feeding Ducks, este considerat un clasic.

În 2013, Jonathan Bree a lansat primul său album solo, The Primrose Path, care a atras aprecierea criticilor, fiind unul din finaliștii Taite Prize. Cu al doilea album, A Little Night Music, Bree se îndepărtează de formula pop clasică și dă frâu liber experimentelor, în mare parte datorită interesului nou-apărut pentru muzica clasică, după ce a moștenit discuri cu muzică de Ceaikovski și Bela Bartok.

Lansat anul acesta, al treilea album Jonathan Bree, intitulat Sleepwalking, a coincis cu noua imagine enigmatică a muzicianului, care poartă mască atât în aparițiile live cât și în videoclipul melodiei You’re So Cool, pe care de altfel l-a și regizat.

Pe lângă imaginea nonconformistă, noul album a atras atenția criticilor și fanilor deopotrivă prin orchestrația sofisticată, cât și prin duetele cu alți muzicieni, precum Chelsea Nikkel (Princess Chelsea) și Clara Viñals (Renaldo & Clara), în piesele pop inspirate de Serge Gainsbourg.

“Sleepwalking” is a record of sublime and sophisticated classic pop that conspires to lead you, willingly, into its dark night. – NZ Herald

https://jonathanbree.bandcamp.com

 

 

Chelsea Nikkel, cunoscută sub numele de scenă Princess Chelsea, a studiat pianul în format clasic, dar a cochetat și cu percuția, chitara și clarinetul.

Face parte din colectivul de muzicieni pop asociat casei de discuri Lil’ Chief Records (The Brunettes, Ruby Suns, Lawrence Arabia), a cântat în turneu cu The Brunettes și, în prezent, joacă rolul Lindei în Disciples of Macca, o trupă tribut Paul McCartney/ Wings.

Princess Chelsea a debutat în 2011 cu albumul Lil’ Golden Book, iar stilul său baroque pop cu influențe clasice i-a adus aprecierea criticilor. New Zealand Herald a lăudat-o pentru „vocea angelică și mintea ageră”, iar The Guardian a prezentat-o în secțiunea New Band of the Day după ce videoclipul la The Cigarette Duet a atras peste 40 de milioane de vizualizări.

Ulterior, Princess Chelsea a mai lansat două albume de studio, a concertat internațional, iar în septembrie vine la București în turneul de promovare a noului său disc, The Loneliest Girl, ce va fi lansat în curând.

https://princesschelsea.lilchiefrecords.com

 

 

Concertele Jonathan Bree și Princess Chelsea de la București sunt organizate de Control Club și LIVELAND.

Biletele pot fi achiziționate la prețul de 50 de lei (Jonathan Bree) și 40 de lei (Princess Chelsea), online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și locațiile partenere Eventbook: http://eventbook.ro/partners.

 

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro