Începe Estivalul de Chitară! Împreună, sub lună

Între 22 și 31 august 2017, la Unteatru are loc o nouă ediție a Estivalului de Chitară. În acest an, festivalul propune reîntâlnirea cu sonoritatea specială a chitarei în 12 recitaluri reunite sub sloganul “împreună sub lună”.

Publicul va putea astfel asculta duete de chitară sau de archlute, flaut și chitară, voce și chitară, marimba și chitară, nai și chitară, într-un program bogat, ce se întinde de la clasicii Scarlatti sau Castelnuovo-Tedesco până la flamenco, world music, improvizație și poezie.

Așadar, norocoșii care se află în București în acest sfârșit de august au șansa de a petrece împreună câteva seri de muzică bună. O ocazie de neratat, cu atât mai mult cu cât toate concertele sunt gratuite.

Estivalul de Chitară se deschide marți, 22 august, cu o seară intitulată “luna de mentă. De la ora 19.30, actrița Delia Nartea oferă un recital de poezie în acompaniamentul chitarei lui Maxim Belciug.

De la ora 21.00, seara continuă cu un concert de flamenco, ai cărui protagoniști sunt cantaora Pilar Diaz Romero și chitaristul Tiberiu Gogoanță, care revin în România după mai bine de trei ani, pentru a aduce pe scena bucureșteană un strop din ritmurile pline de pasiune ale însoritei Spanii.

Miercuri, 23 august, e “lună ce sună”. Primul recital este oferit de fabulosul flautist Matei Ioachimescu alături de chitaristul George Popescu. Cei doi propun un program cu lucrări de Astor Piazzolla Celso Machado, Enrique Granados. În partea a doua a serii, pe scenă urcă Duo Iancu-Lobonț, care își strunesc chitarele într-un recital de o expresivitate specială.

Prima serie de evenimente a Estivalului de chitară se încheie joi, 24 august, când intră în scenă “luna abaluna”. De la ora 19.30, este programat un inedit recital de chitară și  marimba, avându-i ca protagoniști pe Radu Vâlcu și Răzvan Florescu. Seara se încheie cu vocea caldă a mezzosopranei Claudia Codreanu, care oferă, alături de chitaristul Costin Soare, un program cu lucrări de Franz Schubert, Mario Castelnuovo-Tedesco, George Enescu și Manuel de Falla.

Estivalul de Chitară se reia marți, 29 august, cu o seară de “lună și pară”. De la ora 19.30, pe scenă urcă Duo Kitharsis. Doi tineri chitariști – Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan – a căror carieră, deși la debut, se proiectează deja promițător, după recitaluri susținute în Germania, Franţa, Italia şi Polonia. La ora 21.00, soprana Angela Sindeli și Tudor Niculescu-Mizil propun un program de muzica spaniolă pentru voce și chitară.

Miercuri, 30 august, în penultima seară a festivalului, programul începe cu recitalul oferit de chitariștii Mihai Cojocaru și George Popescu. Partea a doua a serii aduce un recital special de nai și chitară, susținut de tinerii dar extraordinar de talentații Mădălina Luca și Radu Vâlcu.

Estivalul de Chitară se încheie joi, 31 august cu “luna în palmă”. De la ora 19.30, Duo Iancu-Lobonț ne oferă sonoritatea unui recital de archlute – un instrument cu coarde specific secolului XVII, precursor al chitarei moderne, din aceeaşi familie cu teorba şi chitarrone. Seara de încheie cu minunata Maria Răducanu, una dintre cele mai speciale voci din lume, pe care avem acum ocazia s-o ascultăm din nou în compania chitaristului Maxim Belciug.

Așadar, ediția 2017 a Estivalului de Chitară se desfășoară în zilele de 22, 23, 24, 29, 30 și 31 august. Concertele încep la ora 19.30 şi au loc în sala de concerte a Unteatru, str. Sfinții Apostoli 44, București. Accesul publicului la toate concertele este gratuit.

Estivalul de Chitară este organizat de Asociaţia Culturală Kitarodia în parteneriat cu UNTEATRU. Proiectul este finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul programului cultural “București Oraș participativ”.

 

https://www.facebook.com/events/320565541728658

 

 

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

DULCE PONTES, partenera de scena a lui José Carreras si Andrea Bocelli, concerteaza pe 9 februarie la Bucuresti

Nume remarcabil al scenei contemporane de world music DULCE PONTES a fost protagonista mai multor duete de prestigiu: solista a impresionat o lume intreaga...

Peste 2000 de vizitatori au intrat în ludicul noir al Ralucăi Băraru la Teatrul Odeon, în cadrul One Night Gallery

Prima parte a expoziției One Night Gallery semnată de Raluca Băraru, organizată în parteneriat cu Samsung și Teatrul Odeon a avut loc week-end-ul trecut,...

Program și reguli de acces pentru concertul Dream Theater de la Cluj-Napoca

Au mai rămas doar câteva zile până la cel mai așteptat show rock al primăverii. Dream Theater, una dintre trupele de anvergură ale scenei...

TROOPER lansează noul album “În ziua a opta”

După 3 ani de la precedentul album, „Atmosfera”, formația Trooper anunță lansarea celui de-al optulea album de studio, intitulat "În ziua a opta". Concertul de...

Avanpremieră DokStation 2018: documentarul Tom Waits – “Tales from a Cracked Jukebox”, proiectat la DESCHIS Gastrobar

Joi, 26 iulie, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc avanpremiera celei de-a treia ediții a DokStation Music Documentary...