Hercule, din 31 ianuarie, pe marile ecrane

legenda-lui-hercule-din-31-ianuarie

Unul dintre cele mai cunoscute mituri ale omenirii surprinde cu o nouă aventură, Legenda lui Hercule 3D, care îl regăseşte pe carismaticul Kellan Lutz în rolul super-eroului grec, din 31 ianuarie, pe marile ecrane. Filmul este distribuit în cinematografe de MediaPro Distribution.

“Hercule înseamnă enorm pentru mine. Mi-am dorit să îl interpretez încă de când eram copil. Din momentul în care am citit scenariul filmului, mi-am dat seama că are toate elementele la care speram şi merită să lupt pentru rol. Legenda lui Hercule 3D are o poveste complexă şi mulţi dintre spectatori se vor regăsi în destinele personajelor. Publicul va avea parte de o călătorie pe cinste la vizionarea filmului.”, relatează cu entuziasm actorul Kellan Lutz.

Tânărul Hercule este fiul unei regine din Grecia antică şi a lui Zeus, produsul unui pact realizat din dorinţa de a îndepărta de la domnie un rege despot şi de a aduce pacea în regat. Fără să-şi cunoască originile, curajosul prinţ se lasă condus doar de dorinţa de a obţine iubirea lui Hebe, prinţesa Cretei, logodită cu propriul lui frate.

Când află care este adevărata sa menire, legendarul personaj trebuie să aleagă între a deveni eroul unei naţiuni sau a fugi cu femeia iubită.

Regizată de Renny Harlin, noua aventură a semizeului grec reuneşte o distribuţie tânără şi talentată din care fac parte Kellan Lutz, Gaia Weiss, Liam McIntyre, Scott Adkins şi Roxanne McKee.

legenda-lui-hercule-din-31-ianuarie

legenda-lui-hercule-din-31-ianuarie

Un film distribuit de MediaPro Distribution, Legenda lui Hercule 3D are premiera pe 31 ianuarie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Onești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Twins (Ploiești), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Centrul Cultural Călăraşi, Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

legenda-lui-hercule-din-31-Pentru trailer:

[tube]https://www.youtube.com/watch?v=le1pHJonP-o[/tube]

Actualitate

MetalGates 2025

Foto: Ciprian Vladut  

Concert Opeth la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Va reamintim ca Opeth canta la Bucuresti, la Arenele Romane, pe 11 octombrie 2025, in aer liber. In deschidere vor urca pe scena...

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro