Home Evenimente Greenpeace România – Planeta are nevoie de tine! Concurs Greenpeace: Change your...

Greenpeace România – Planeta are nevoie de tine! Concurs Greenpeace: Change your energy!

Te îngrijorează schimbările climatice dar nu prea știi ce să faci ca să fie bine?

Avem noi o idee!

Ne-am gândit că dacă vrem să schimbăm energia Planetei, e nevoie ca întâi să schimbăm energia noastră vizavi de energie. Așa că dacă nu prea ești convins de toată treaba asta cu energia regenerabilă, lasă-ne să venim la tine să te convingem.

Cum o să te convingem? Prin artă și argumente. Mai precis, street-artistul KITRA va desena un mural cu energie pozitivă într-unul din locurile propuse de tine aici, până pe 22 martie: https://www.facebook.com/events/1412155578805401/.

Adică da, căutăm un perete ca să-l pictăm. Poate fi casa ta, biroul, garajul tău sau orice spațiu în care putem face un get-together sâmbătă, 25 martie,  cu street art, muzică, chill și discuții despre energie. Dacă nu vrei să fii gazdă, poți fi musafir – pe 22 martie alegem locația și o anunțăm pe pagina evenimentului.

Aceasta este o campanie Greenpeace România care încurajează cetățenii, comunitățile, companiile sau instituțiile publice să devină producători de energie curată. Autoritățile trebuie să reglementeze acest domeniu, prin care oamenii pot deveni ”prosumatori”. În România, deși este posibil, nu există o procedură clară care să permită persoanelor care au instalații de energie regenerabilă să se conecteze la sistemul electric și să valorifice energia, așa cum este în alte țări din Europa.

Un studiu recent arată că 112 milioane de cetățeni ”prosumatori” pot produce 19% din cererea de energie a Europei până în 2030. Până în 2050 jumătate dintre cetățenii deveniți prosumatori vor genera aproape jumătate din energia electrică necesară Europei să funcționeze, așa cum arată acest studiu -> http://act.gp/2noRgUT.

În luna martie, comunități din întreaga lume, zeci de mii de oameni ca tine, vor participa, în cadrul mișcării globale Break Free, la activități pașnice pentru a atrage atenția asupra acestei probleme care ne afectează pe toți. Practic, ne unim forțele împotriva energiei poluante și pentru a deschide calea unei tranziții juste către un viitor mai bun, în care toți vom avea acces la energie curată, regenerabilă.

Poate îți sună pompos, dar nu e deloc imposibi și, o știi prea bine, doar împreună putem schimba lucrurile. Te poți alătura și tu acestei mișcări, fie prin simpla participare la un eveniment din cadrul Break Free, fie prin organizarea unuia.

Mai multe detalii aici: https://www.breakfree2017.org/

Exit mobile version
X
X
X
X