Filmul “Ana, mon amour” a câştigat Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul “Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul “Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

Aflată în competiţie directă cu toţi monteurii, directorii de imagine, scenografii şi designerii de costume din concurs, Dana Bunescu a primit “Ursul de Argint” de la preşedintele juriului Paul Verhoeven, care în discursul său a ţinut să sublinieze structura inovativă a filmului “Ana, mon amour“.

Ana, mon amour” a făcut parte alături de alte 23 de filme din competiţia oficială a Berlinalei, care anul acesta a fost prezidată de un juriu condus de regizorul si scenaristul olandez Paul Verhoeven şi compus din: producătoarea Dora Bouchoucha Fourati (Tunisia), artistul Olafur Eliasson (Danemarca), actriţa Maggie Gyllenhaal (SUA), actriţa Julia Jentsch (Germania), actorul şi regizorul Diego Luna (Mexic), precum şi regizorul şi scenaristul Wang Quan’an (China).

Cu Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu în rolurile principale, filmul “Ana, mon amour” este o coproducţie româno-germano-franceză care va avea premiera în cinematografele din România din 3 martie.

Echipa filmului prezentă la Berlin este întregită de: Andrei Butică (director de imagine), Iulia Lumânare (scenarist), Cezar-Paul Bădescu (scriitor), Codin Maticiuc (co-producător), Dana Bunescu (montaj), actorii: Vlad Ivanov şi Adrian Titieni, precum şi de: Jonas Katzenstein (producător), Leo Maximilian (producător), Stendebach Philipp (line producer), Zana Michel (producător), Sophie Dulac (producător) şi Alice Ormières (coordonator de producţie).
Deplasarea la Berlin a echipei proiectului “Ana, mon amour” a fost susţinută financiar de către Institutul Cultural Român.

Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, fortându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, şi a fost inspirat de romanul „Luminița, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparțin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Poenaru, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producatorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

Ana, mon amour” este o producție Parada Film în co-producție cu Augenschein Filmproduktion (DE) şi Sophie Dulac Productions (FR). Filmul a fost sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei, Eurimages, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Film- und Medienstiftung NRW, Aide aux Cinémas du Monde / Institut Francais, HBO România, Studio Video Art, Watch Me Production, Orange România, Next Advertising, McCann Bucharest, Dedeman , OMD, Lay’s, Dacia, Tuborg, Vodafone România, JYSK România, United Media, BDG Import, Caranda Baterii, OMV Petrom, Rosal.

Vestimentaţia echipei filmului “Ana, mon amour” la ceremonia de gală a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin a fost oferită de iTux (Oana Iancu, Calin Netzer, Mircea Postelnicu, Adrian Titieni, Cezar-Paul Bădescu), Rhea Costa şi Bijuteria Teilor (Diana Cavallioti) şi Dorin Negrău (Iulia Lumânare).

 

Actualitate

Scarlet Aura a lansat un nou single: “Raw Power”

Trupa românească de heavy metal, Scarlet Aura, se pregătește să lanseze noul album la începutul anului viitor, prin Universal...

Retro Rock, un eveniment special cu peste 50 de artiști

Asociația Promusic Events organizează pe 25 octombrie 2020, la Arenele Romane din București, un eveniment cu totul special, unde,...

ANDRIES IN CONCERT

AlexandruAndries continua sademonstreze cat este de „greu de pensionat”: in aceastatoamnaartistulvaajunge in catevaorase cu spectacolul’’ANDRIES IN CONCERT’’ in care...

A doua saptamana BUCHAREST PHOTOFEST Cezar & Cosmin (Days of Confusion) inchid festivalul, cu un inedit concert acustic.

 SOLIDARITATEA este tema centrala a Ediției din acest an a BUCHAREST PHOTOFEST, festivalul internațional de fotografie din Capitala. Ajuns...
- Advertisement -

COSMIN LUPU FACE VOCEA PIESEI “Go Home and Come Tomorrow”, SINGLE-UL PROIECTULUI “DOG IS MY COPILOT”

Cosmin Lupu (Days of Confusion, Domination) a fost invitat sa cante pe primul single al proiectului DOG IS MY...

LUNA AMARĂ – ACUSTIC, „RELOADED” – la Club Quantic București

După ce am sărbătorit 20 de ani de activitate pe tonuri electrice in Quantic Club din București acum o...
- Advertisement -

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

X
X
X
X