Festivalul National de Teatru organizeaza o seara-eveniment “In memoriam Adrian Enescu”

Festivalul Naţional de Teatru organizează o seară-eveniment „În memoriam Adrian Enescu”, ca semn de omagiu şi de preţuire a artei sale muzicale şi a personalităţii sale de mare anvergură spirituală.

Va invităm să ne fiţi alături sâmbătă, 28 octombrie ora 20.00, la sala „Toma Caragiu” a Teatrului „Lucia Sturza Bulandra” pentru o seară dedicată regretatului pianist şi compozitor român.

Amfitrion al evenimentului va fi directorul Festivalului Naţional de Teatru, Marina Constantinescu, care a invitat oameni de cultură şi apropiaţi ai maestrului să evoce aspecte ale prolificului muzician, dar şi ale omului Adrian Enescu. Între aceştia îi veţi regăsi pe Alexandru Darie, Cristian Lolea, Nicu Alifantis, Radu Boroianu, Alexandru Şipa, Ioan Bogdan Lefter sau Atila Vizauer.

„Am descoperit muzica de unul singur sau muzica m-a ales pe mine. Tot ce era ritm şi sunet mă fascina. Îmi aduc aminte, stăteam pe Podul Basarab şi ascultam polifonia – cântatul pe mai multe voci – care se compunea din ritmul roţilor de tren, din aburii scoşi de locomotive combinat cu şuieratul grav sau ţiuit, cu murmurul oamenilor, cu zgomotul maşinilor. În scurt timp am devenit dirijorul, solistul şi compozitorul acestui ansamblu. Pentru mine asta înseamnă bucuria sunetelor”. (Adrian Enescu)

Cu acest prilej va avea loc lansarea CD-ului „Adrian Enescu – Muzică de teatru”, CD realizat de A&A Records în colaborare cu Fundaţia MUZZA, care conţine 17 secvenţe muzicale din creaţia compozitorului, selectate de Cristian Lolea – (‚fiul’ muzical şi spiritual a lui Adrian Enescu), care au constituit coloana sonoră a unor spectacole montate între anii 1993 şi 2014.

Totodată, se va prezenta şi volumul „Adrian Enescu – 4EVER”, apărut în această vară la Editura Tracus Arte sub îngrijirea muzicologului Alexandru Şipa, care cuprinde evocări ale personalităţii muzicianului, interviuri cu Adrian Enescu, convorbiri la Radio şi Televiziune, un dialog inedit între Adrian Enescu şi Ion Bogdan Lefter, amfitrion al ‚Cafenelei critice’, cronici la CD-urile acestui muzician şi multe alte texte interesante.

„Adrian Enescu a fost un univers de sunete, de trări, de sensibilităţi, un spirit liber, european şi un temperament vulcanic, un muzician de rasă rară, un artist neliniştit. Un compozitor de geniu. A absolvit secţia de Compoziţie a Conservatorului din Bucureşti unde i-a avut profesori pe unii dintre cei mai mari compozitori: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Ştefan Niculescu, Anatol Vieru, Myriam Marbe.

A fost audient al Facultăţii de Muzică Electronică a Universităţii Stanford, California. A studiat muzică simfonică, a compus muzică electronică, muzică de film şi muzică de teatru. A trăit prin şi pentru muzică. A fost un artist inteligent, erudit, cu un pas înaintea timpului său sonor.

A fost socotit o întâlnire fundamentală pentru destine şi cariere ale unor mari regizori,actori, compozitori, solişti, interpreţi, prieteni. A privit lumea ca pe o continuă provocare şi cale spre a fi cel mai bun .Lumea teatrului, şi nu numai, îi datorează mult lui Adrian Enescu.

Complexitatea muzicii lui este o temă de cercetare pentru generaţii de acum încolo. Este o mare miză spirituală pentru cei care l-au cunoscut sau au lucrat cu el, dar şi pentru cei care au fost seduşi de avangarda şi filosofia compoziţiilor sale ascultându-i înregistrările, CD-urile, poemele sonore din filmele mari la care acolaborat sau din spectacole determinante din istoria teatrului. S-a stins pe 19 august 2016 lăsând în urmă bogăţia personajului care a fost.
Înţeles sau nu pe măsura geniului său, Adrian Enescu a făcut mereu o reverenţă în faţa valorii”. (Marina Constantinescu)

Detalii complete despre acest eveniment FNT puteţi găsi pe www.fnt.ro, precum şi pe pagina de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru.

Vă aşteptăm în Festival !

Actualitate

Rockstadt 2025 Day 1

Foto: Theodor Tudose

Tot ce trebuie să știi despre festivalul LAROCK la Domeniul Cantacuzino: trupe, activări și sistemul de acces

LAROCK, festivalul care aduce laolaltă oameni, trupe și pasiuni comune se pregătește să își deschidă porțile Domeniului Cantacuzino din...

Violonista Rusanda Panfili şi Orchestra La Chapelle Sauvage vor fermeca Bucureștiul cu muzica lui Hans Zimmer pe 28 septembrie la Ateneul Român

Un eveniment spectaculos, un omagiu adus geniului muzicii de film! Pe 28 septembrie 2025, ora 20.00, Ateneul Român va...

„Duelul Tenorilor” în aer liber – cu Ştefan von Korch şi invitaţii – a umplut Grădina de Vară Herăstrău

La început de august, Grădina de Vară Herăstrău a găzduit primul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza:...

Centenarul Roland Petit aduce celebra coregrafie din„CARMEN” a meastrului neo-clasicului pe scene din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara in luna august

În anul 2025, lumea dansului sărbătorește Centenarul nașterii lui Roland Petit (1924–2011), coregraf, balerin și vizionar care a revoluționat baletul...

Rockstadt Extreme Fest 2025: Ultima Ediție la Râșnov – O Sărbătoare a Metalului cu Note Dulci-Amărui

Autor: Diana Cretu Foto: Theodor Tudose Rasnov, 6 august 2025 – Dupa cinci zile intense de muzica, praf, ploaie, frig, adrenalina si...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro