Festivalul Internaţional “George Enescu” 2013: Spotul de promovare, difuzat la CNN – VIDEO

festivalul-enescu-spotOrganizatorii Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu”, ce urmează să aibă loc în perioada 1-28 septembrie, au făcut public spotul oficial de promovare, acesta fiind difuzat pe canalul de televiziune CNN în timpul programelor dedicate festivităţii de învestire a preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama.

Clipul de 20 de secunde a fost postat pe pagina oficială de Facebook a festivalului.

Potrivit informaţiilor prezente pe această pagină, spotul a fost realizat de agenţia „Eroii de Joi”, echipa care a conceput şi rebranding-ul Festivalului în 2011, formată din Ioana Gheorghiu şi Robert Blaj.

“Iată şi varianta High Definition a spotului care a fost difuzat pe CNN, în cadrul transmisiunii Paradei de Inaugurare a învestiturii preşedintelui Statelor Unite pentru ediţia din 2013 a Festivalului”, apare în descrierea videoclipului.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional “George Enescu” se va desfăşura în perioada 1 – 28 septembrie, la Bucureşti, va găzdui peste 150 de evenimente şi va beneficia de un buget de 9 milioane de euro, aprobat de Guvern.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Artexim, este producător al evenimentului, iar Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune au calitatea de coproducători.

Festivalul a avut deschiderea oficială pe 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, marcând debutul celei mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România.

Printre formaţiile şi artiştii care au confirmat participarea la cea de-a XXI-ediţie a festivalului “George Enescu” se numără Royal Concertgebouw Amsterdam, Maris Jansons, Staatskapelle Berlin, Daniel Barenboim, Orchestra dell’Accademia Santa Cecilia di Roma, Antonio Pappano, Orchestre de Paris, Name Jarvi – London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski – Pittsburgh Symphony Orchestra, Radio Berlin, Marek Janowski (cu prezentarea tetralogiei wagneriene), Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Sakari Oramo – Münchner Philharmoniker, Semyon Bychkov – Saint martin in the Fields, Sir Neville Marriner, Evgeny Kissin, Murray Perahia, Pinchas Zukerman – Orchestra Naţională Rusă, Mikhail Pletnev, Fazil Say, Truls Mørk. Alături de aceştia, pe scena Festivalului “Enescu” vor mai susţine concerte Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Filarmonica “George Enescu”, Filarmonicile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, Opera Naţională Bucureşti şi Orchestra Naţională de Tineret.

Actorul John Malkovich va fi prezent la Festivalul Enescu cu proiectul “The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer”, pe care îl va prezenta la Bucureşti.

La Bucureşti, spectacolele se vor desfăşura la Sala Mare a Palatului a cărei acustică mult controversată ar putea fi îmbunătăţită, Ateneul Român, Opera Naţională din Bucureşti, Aula Muzeului Naţional de Artă, Sala “Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune şi în Piaţa Festivalului.

De asemenea, concerte vor fi organizate, tot în cadrul Festivalului “George Enescu”, la Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Dorohoi, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.

Ediţia de anul acesta a Concursului Internaţional “George Enescu” a fost extinsă cu o nouă secţiune, în urma discuţiilor avute cu specialişti şi cu participanţi la ediţii anterioare. De asemenea, cele cinci secţiuni ale competiţiei – canto (Voci Wagneriene), pian, vioară, violoncel şi compoziţie – se vor desfăşura între 1 şi 27 septembrie.

Valoarea premiilor va fi de 30.000 de euro, după cum urmează: premiul I (“Marele premiu al Concursului Internaţional George Enescu”) – 15.000 de euro, premiul al II-lea – 10.000 de euro, premiul al III-lea – 5.000 de euro. Premiile vor fi acordate în urma deciziei juriului festivalului şi sunt indivizibile. De asemenea, pentru secţiunea Compoziţie a Concursului Internaţional, se acordă următoarele premii: premiul pentru secţiunea de muzică simfonică – 10.000 de euro, premiul pentru secţiunea muzică de cameră – 7.000 de euro.

Semifinaliştilor şi finaliştilor Concursului, juriul le mai poate acorda: premiul pentru cel mai bun acompaniator străin al “Sonatelor pentru vioară şi pian” de George Enescu, în valoare de 4.000 de euro, premiul pentru cel mai bun acompaniator străin al “Sonatei în fa minor pentru violoncel şi pian” de George Enescu, în valoare de 4.000 de euro.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=b_tTZJdflhY[/tube]

Actualitate

Rockstadt 2025 Day 1

Foto: Theodor Tudose

Tot ce trebuie să știi despre festivalul LAROCK la Domeniul Cantacuzino: trupe, activări și sistemul de acces

LAROCK, festivalul care aduce laolaltă oameni, trupe și pasiuni comune se pregătește să își deschidă porțile Domeniului Cantacuzino din...

Violonista Rusanda Panfili şi Orchestra La Chapelle Sauvage vor fermeca Bucureștiul cu muzica lui Hans Zimmer pe 28 septembrie la Ateneul Român

Un eveniment spectaculos, un omagiu adus geniului muzicii de film! Pe 28 septembrie 2025, ora 20.00, Ateneul Român va...

„Duelul Tenorilor” în aer liber – cu Ştefan von Korch şi invitaţii – a umplut Grădina de Vară Herăstrău

La început de august, Grădina de Vară Herăstrău a găzduit primul eveniment în aer liber din stagiunea Musical Extravaganza:...

Centenarul Roland Petit aduce celebra coregrafie din„CARMEN” a meastrului neo-clasicului pe scene din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara in luna august

În anul 2025, lumea dansului sărbătorește Centenarul nașterii lui Roland Petit (1924–2011), coregraf, balerin și vizionar care a revoluționat baletul...

Rockstadt Extreme Fest 2025: Ultima Ediție la Râșnov – O Sărbătoare a Metalului cu Note Dulci-Amărui

Autor: Diana Cretu Foto: Theodor Tudose Rasnov, 6 august 2025 – Dupa cinci zile intense de muzica, praf, ploaie, frig, adrenalina si...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro