Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, pentru a treia oară la Suceava

FIST 2016 Suceava

Cea de a treia ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru va avea loc, și în acest an, la Suceava, în perioada 4-11 iulie 2016

Cele mai importante şcoli de teatru din România, dar şi 4 şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic îşi vor prezenta cele mai reprezentative producţii la Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) ce se va desfăşura la Suceava, în perioada 4-11 iulie 2016.

În acest an vor fi două spaţii de desfăşurare a evenimentului: Teatrul “Matei Vişniec” şi Auditorium “Joseph Schmidt”, iar toate evenimentele sunt cu intrare liberă.

Motivul pentru care la festival sunt invitate şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic este acela că festivalul îşi doreşte să reprezinte un punct de plecare pentru proiecte realizate la nivel internaţional, pornind de la întâlnirile şcolilor de teatru de la Suceava.

“Anul acesta ne-am orientat către şcolile care vin din spaţiul est-european, balcanic, pentru că ne dorim că acesta să fie un punct de plecare pentru proiecte construite la nivel european. Cred că asta va fi direcţia pe care acest festival ar trebui să se dezvolte în viitor” – Paul Chiribuță, directorul FIST

Universitatea de Arte Târgu Mureş – Facultatea de Arte, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu – Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi – Facultatea de Teatru, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi – Facultatea de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru sunt invitatele ediţiei cu numărul 3 a festivalului.

Acestora li se adaugă patru şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic: Academia de Muzică şi Arte Plastice Chişinău, Republica Moldova, Şcoala de Film Lodz, Polonia, Universitatea de Arte Bratislava, Slovacia, Academia Naţională de Teatru şi Film Sofia, Bulgaria.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia FIST şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Suceava, Institutului Cultural Român, Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi al Iulius Mall Suceava.

https://www.facebook.com/FIST.Suceava  /  www.fist-suceava.ro

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Cea de a treia ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru va avea loc, și în acest an, la Suceava, în perioada 4-11 iulie 2016Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, pentru a treia oară la Suceava