Festivalul Cinemascop a adus 5 zile de filme într-o grădină de vară de pe litoral

Cinemascop s-a încheiat! Timp de 5 zile localnicii și turiștii din Eforie Sud, dar și din alte stațiuni s-au bucurat de seri de film în Grădina de vară, proaspăt redeschisă de către Centrul Ceh București.

Cinemascop este mai mult decât un festival, proiectul aducând în atenția tuturor situația cinematografelor în aer liber de pe litoral, demonstrând în același timp că repunerea în funcțiune a acestor spații nu este doar un vis frumos.

Festivalul a fost primit cu entuziasm de public, acesta fiind împărțit între nostalgie și curiozitate. Pe durata festivalului, pe porțile cinematografului au intrat 2000 de persoane, fie pentru atelierele de copii, pentru proiecție sau doar pentru a vedea cu ochii lor că acest demers a luat formă.

În prima seară de festival, grădina s-a dovedit prea mică pentru numărul de oameni dornici să vadă un film la mare. Reacțiile au fost pozitive și încurajatoare, multe persoane depănând amintiri despre perioada în care grădina funcționa. Peste 500 de persoane au luat parte la deschidere, aplauzele lor demonstrând că un astfel de proiect este necesar și dorit.

Zilele următoare au continuat cu succes, sala fiind plină până în ultima zi. A veni la film a devenit un obicei pentru unii, revenind în fiecare zi în grădină, atât la atelierele pentru copii, cât și la proiecții.

Cu ocazia festivalului, Centrul Ceh a făcut cunoștință cu doi dintre foștii angajați ai cinematografului, doamna Marcela, cea care a vândut bilete timp de 40 de ani, din 1964 până în 2004, când grădina a fost închisă și domnul Marian, care a fost proiecționist între 1981 și 1994.

Aceștia au acordat câte un interviu care a fost proiectat înaintea filmelor din weekend, fiind invitați pe scenă și aplaudați cu admirație de cei care i-au cunoscut și nu numai. De asemenea, la festival a fost și un invitat special, regizorul filmului “Charleston”, Andrei Crețulescu, care a făcut o scurtă introducere, emoționat fiind la rândul său de conceptul acestui proiect.

În urma acestor zile, organizatorii au realizat, alături de vizitatori, importanța existenței acestor inițiative și a oferirii de alternative culturale când vine vorba de petrecerea timpului liber pe litoral.

Scopul proiectului a fost de a aduce în discuție un subiect neglijat, dar în același timp prezent în mințile tuturor: dispariția cinematografelor – în aer liber sau închise, în orașele mari sau în stațiunile de la mare. De asemenea, accesul la cultură este dificil în acest tip de locații, unde oamenii sunt deschiși către a vedea un film pe ecran mare seara, lucru care a fost demonstrat în urma numărului mare de spectatori și al numeroaselor impresii pozitive.

Un alt obiectiv al acestui proiect a fost atragerea atenției asupra clădirilor abandonate care au potențial de a fi refolosite, cu atât mai mult când vine vorba de grădinile de vară ce poartă o importantă valoare arhitecturală și culturală. Cinemascop este mai mult decât un festival de film, servind ca inspirație pentru noi inițiative de acest gen.

Centrul Ceh București împreună cu EUNIC România și cu sprijinul Primăriei Orașului Eforie și al Radef RomâniaFilm a organizat acest festival în perioada 1-5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Pentru a vedea cum a fost, vizitați pagina de Facebook a festivalului.

Mai jos, cateva imagini de la Festivalul Cinemascop, organizat in perioada 1-5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud:

Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România

Co-organizatori: RADEF România Film, Primăria Municipiului Eforie

Parteneri, sponsori şi colaboratori: Budweiser Budvar, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Institutul Balassi, Goethe Institut, Institutul Italian, Institutul Cultural Român, Festivalul Filmului European, Kinosseur, Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, 100 Tracks, Policolor, Koh-I-Noor Hardtmuth România, Mayola Kaffee, Cotnari, Pattern Media, Dot Spot Media, THR Marea Neagra, Hotel Anca, Roxana Rai, Vilele Florida şi Miami, Hotel Aqua, Casa Royal Haveli, Complex Turistic Foişor, Hotel Migador, Hotel Maria, Hotel Raul, Hotel Splendid, Hotel Crişana, Hotel Jiul, Mirage Med Spa Hotel, Hotel Europa, Hotel Fortuna, Hotel Ovicris, Hotel Ibis, Hotel Megalos, Hotel Millenium, Hotel Forum, Hotel Vox Maris, Hotel Atlantic, Hotel Flamingo, Hotel Genius, Complex Paradox, Complex Fortuna, Hotel Coral, Centrul National de Informare si Promovare Turistica Eforie Nord

Parteneri media: Eforie Online, TVR, AGERPRES, Radio Tanănana, GoNext, Radio România Constanţa, Radio Romania Cultural, Radio Magic FM Constanta, Radio Doina, Radio Sky, Dilema Veche, Liternet.ro, Filme-carti, Movie News, Zeppelin.