Un spectacol de teatru cu temă creștină și muzica tradițională veche în interpretarea grupului Trei parale, vor fi prezentate publicului larg în curtea interioară a Palatului Mogoșoaia.
Sfântul Martir Constantin Vodă Brâncoveanu, care a cârmuit Ţara Românească cu înţelepciune creştinească timp de 25 de ani (1688 -1714), a strălucit ca un mare ocrotitor de cultură şi artă românească, ridicând, înnoind şi înzestrând numeroase biserici, mănăstiri şi alte aşezăminte, miluind pe cei săraci şi ajutând cu prisosinţă Biserica Ortodoxă.
Numele voievodului a intrat în legendă, fiind cinstit şi plâns în baladele şi cântecele populare. Sfântul Constantin Brâncoveanu este un model de conduită creştină. În luna iunie a anului 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat împreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache.
Anul acesta, se împlinesc 303 ani de la moartea mucenicească la Constantinopol a Voievodului Țării Românești, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreună cu fiii săi, CONSTANTIN, ȘTEFAN, RADU și MATEI – și cu ginerele său, visternicul Ianache Văcărescu, una din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României.
Continuând tradiția anuală precum și misiunea de a contribui la cunoașterea și promovarea valorilor de patrimoniu cultural și istoric, Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și Primăria Municipiului București organizează un eveniment dedicat comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni, ce va avea loc marți, 15 august, în spațioasa curte a Palatului Mogoșoaia, pe peluza din fața Cuhniei, între orele 18:00 – 21:00, iar intrarea publicului va fi gratuită.
Programul evenimentului va cuprinde un spectacol de teatru cu temă creștină, prezentat de Compania de Teatru Civic Art, urmat de un concert de muzică românească veche, susținut de renumitul grup Trei parale, a căror muzică, fredonată odinioară pe la curțile boierești, a fost folosită cu succes în multipremiatul lungmetraj “Aferim!”, în regia lui Radu Jude.
Program:
• 18:00 – 19:00 – Deschidere – program muzical tematic – dj;
• 19:00 – 20:00 – Compania de Teatru Civic Art – Piesa de teatru “Calea Adevărului”.
Compania de Teatru “Civic Art CvM”, își continuă proiectul “Arta și Spiritualitatea în dramaturgia românească contemporană”, cu dramatizarea “Calea Adevărului”.
Privind înapoi în timp, dincolo de intrigile și tulburările vremii, atât Voievodul Constantin Brâncoveanu cât și Mitropolitul Martir Antim Ivireanul au fost adevărate daruri ale lui Dumnezeu pentru pământul românesc.
Truda lor pentru săvârșirea lucrărilor închinate credinței creștin ortodoxe s-au împletit, rezultând o fericită epocă de renaștere culturală și literală, cunoscută drept culmea cea mai înaltă a vechii culturi românești în Muntenia.
Distribuție: Marian Ciripan (Teatrul C.I. Nottara București) – Mitropolitul Antim Ivireanul, Petre Moraru ( Teatru Mic București) – Constantin Brâncoveanu, Corneliu Jipa ( Teatrul Tony Bulandra Târgoviște) – Stolnicul Constantin Cantacuzino, Adrian Anghel (Teatrul Metropolis București) – Spătarul Toma Cantacuzino/Trinisul turc.
Scenariu și regia: Marian Ciripan.
• 20:00 – 21:00 – concert trupa Trei parale – program de muzică veche românească.
Trei parale grupează tineri orăşeni atraşi de muzicile vechi specifice spaţiului carpatic, alăturând muzicilor tradiţionale româneşti şi pe cele ale altor popoare ce trăiesc aici (evrei, ţigani, etc.).
Principalul responsabil de concepţia formaţiei este Florin Iordan (fluiere, cobză) etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român. Acesta şi-a câştigat o bogată cunoaştere a muzicilor tradiţionale româneşti prin multiple cercetări de teren pe care le-a făcut în lungul şi-n latul ţării.
Îi stă alături Daniel Pop (voce, fluiere, percuţie, drâmbă), muzician cu o bogată experienţă în cântarea muzicilor vechi. Ceilalţi doi membri ai formaţiei sunt Beatrice Iordan (voce, cobză) şi Dinu Petrescu (percuţie).
În demersul de reconstituire a acestui univers muzical, membrii grupului Trei parale se sprijină în primul rând pe transcripţiile de epocă pe care Anton Pann – psalt şi teoretician al muzicii bizantine – le-a adunat în câteva volume numite „Spitalul Amorului”.
Se adăugă apoi: expediţii prin sate şi lucrul cu diverşi muzicanţi bătrâni, audierea unor înregistrări vechi de teren realizate de Constantin Brăiloiu, scotocirea prin diverse culegeri de folclor muzical.
Unul dintre instrumentele folosite de trupa Trei Parale – COBZA, este un instrument muzical arhaic al poporului traco-geto-dac.
Activitatea concertistică a formaţiei cuprinde participări la festivaluri medievale (Sighişoara, Mediaş, Zalău, Braşov) şi de muzică veche (Bucureşti), la festivaluri de teatru (Câmpina, Paşcani) dar și evenimente româneşti în străinătate (Transditions, Bruxelles 2006, Întâlniri culturale pe Dunăre, Budapesta 2009).
De asemenea, au fost invitați să cânte atât la vernisajele unor expoziţii de artă plastică (ale artiştilor Ştefan Câlţia și Marian Zidaru), și au câștigat simpatia publicului tânăr în diferite cluburi bucureștene.