EUROPAfest 25 lansează Bucharest International Jazz Competition 2018

În 2018 Festivalul Internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.

Ca de obicei, evenimentul se va derula în București și Sibiu, dar organizatorii promit și surprize pentru publicul larg. Sub sloganul It’s all about live quality music! EUROPAfest prezintă în perioada 10 – 19 mai o agendă bogată în evenimente.

Un loc aparte îl ocupă Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, care și-a câștigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artiști și specialiști.

Prezentând stiluri de jazz diferite, artiști ai noului val și proiecte muzicale din centrele de jazz emblematice ale lumii, evenimentul și-a construit o identitate puternică în peisajul cultural autohton, aducând în sălile de concerte un număr ridicat de spectatori.

Ediția cu nr. 12 a Bucharest International Jazz Competition, desfășurată în perioada 12 – 19 mai 2018, este deschisă trupelor și vocaliștilor de orice naționalitate. Termenul de înscriere este 10 februarie 2018. Mai multe informații despre procedura de aplicație se găsesc pe www.jazzcompetition.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Organizatorii promit să respecte tradiția și să ofere jazz într-o varietate de forme prin concerte, workshopuri și jam sessions transformând Bucureștiul pentru o săptămână în capitala jazz-ului mondial.

Sunt așteptate peste 20 de trupe, “creme de la creme”, care vor aduce publicului din România noile tendințe mondiale, seri memorabile de jazz, concerte de calitate, ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare.

Ultima ediție a reunit în Semifinală 22 de trupe cu muzicieni din 20 de țări: SUA, Marea Britanie, Elveția, Germania, Ungaria, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Nepal, Olanda, Spania, într-o varietate de formule scenice – sextet, quintet, quartet, trio și duo.

Facebook:

Pagina: https://www.facebook.com/Bucharest.International.Jazz.Competition/

Eveniment: https://www.facebook.com/events/755683084610891

Informatii suplimentare: 0720.31.61.62 | office@jmEvents.rowww.jmEvents.ro

 

Actualitate

MetalGates 2025

Foto: Ciprian Vladut  

Concert Opeth la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Va reamintim ca Opeth canta la Bucuresti, la Arenele Romane, pe 11 octombrie 2025, in aer liber. In deschidere vor urca pe scena...

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro