Home Concerte Emperor, SAMAEL si Pain of Salvation la ARTmania Festival 2023

Emperor, SAMAEL si Pain of Salvation la ARTmania Festival 2023

SAMAEL și Pain of Salvation completează line-up-ul festivalului,

noi nume importante urmând să fie anunțate în curând

 

  • Abonamente disponibile pe artmaniafestival.ro

 

 

Emperor, unul dintre pionierii symphonic black metal-ului și nume iconic al scenei internaționale, alege ARTmania Festival pentru a susține primul show în România. Iar SAMAEL, pionier al genului industrial black metal, se alătură, împreună cu Pain Of Salvation, line-up-ului festivalului care va avea loc între 28 – 30 iulie 2023 la Sibiu.

 

Cea de-a 16-a ediție ARTmania va aduce 3 zile pline de concerte, evenimente alternative și colaborări inedite, noutățile, surprizele și noi trupe urmând să fie anunțate în viitorul apropiat.

 

Emperor (NO), trupa care a pus symphonic black metal-ul norvegian pe harta muzicală internațională și a scris istorie în cei peste 30 de ani de carieră, și-a început povestea în ‛91, odată cu lansarea acum legendarului demo „Wrath of the Tyrant”, rezultat al colaborării dintre Ihsahn (chitară/ voce), Samoth (tobe)  – care cântau deja împreună de ceva vreme – și Mortiis (bas).

 

Acest material i-a adus în atenția scenei underground și a casei de discuri Candlelight records, fiind urmat la scurtă vreme de „In the Nightside Eclipse” (1994), albumul de debut care i-a propulsat în lumina reflectoarelor, aducându-le aprecierea criticii, a fanilor și faima internațională. Succesul a adus cu sine și perioade dificile, marcate de schimbări în componența formației, momente care s-au încheiat însă cu lansarea EP-ului „Reverence” (1996) și a legendarului album „Anthems To The Welkin At Dusk” (1997). Cel din urmă a fost votat „albumului anului” în aproape toate topurile de pe întreg globul și a fost desemnat drept cel mai bun disc al anului de revistele Terrorizer (UK) și Metal Maniacs (USA).

 

După o serie de noi materiale de succes, precum „IX Equilibrium”, de turnee internaționale și show-uri la cele mai mari festivaluri din lume, în 2001 Emperor lansează „Prometheus – the Discipline of Fire & Demise”, un album metal care dovedea din nou talentul extraordinar al uneia dintre cele mai valoroase trupe de black metal a tuturor timpurilor. „Prometheus” avea să fie însă și cântectul de lebădă al Emperor, formația anunțând la scurt timp un hiatus care urma să se întindă până în 2005. În acel an, trupa a luat pe nepregătite comunitatea metal cu un concert surpriză în Oslo (2005), show în care au anunțat revenirea lor pe scenă pentru un număr de evenimente atent selectate din Europa și din SUA.

 

Iar în 2014 Emperor a sărbătorit 20 de ani de la lansarea „In The Nightside Eclipse” cu o serie de show-uri în Europa și Asia și ca headliner la unele dintre cele mai mari festivaluri de profil, precum Wacken Open Air (Germania), Hellfest (Franța), Graspop Metal Meeting (Belgia), Tons Of Rock (Norvegia), Loudpark (Japonia), Heavy MTL (Canada) sau Summer Breeze Open Air (Germania).

 

Emperor sunt un fenomen care continuă să captiveze fanii din întreaga lume, trupa urmând să ofere un spectacol de zile mari în inima Transilvaniei, la cea de-a 16-a ediție a festivalului ARTmania.

 

SAMAEL (CH), proiect muzical născut în 1988, într-un buncăr atomic din alpii elvețieni, continuă de peste trei decenii să inspire pasionații de muzică, având la activ peste 1.000 de concerte susținute în întreaga lume.

 

Început Xy și Vorph ca un duet black metal, proiectul a reușit să atragă atenția Century Media, label aflat în plină dezvoltare la acel moment, cu care a și lansat „Blood Ritual”, cel de-al doilea album marca SAMAEL. Au urmat „Ceremony Of Opposites” (1994), „Rebellion” (1995) și „Passage” (1996), fiecare nou material fiind acompaniat de turnee și de participarea la unele dintre cele mai cunoscute festivaluri ale momentului, precum Dynamo, WOA sau With Full Force.

 

Creativitatea a continuat să îi ghideze pe membrii trupei, aducând la lumină o serie de materiale precum „Eternal”, înregistrat în faimosul studio elvețian Mountain Studios (acum muzeu dedicat Queen), „Reign Of Light” (2004), „Solar Soul” (2007) și altele care au culminat cu „Lux Mundi” (2011), album ce încununează cei peste 20 de ani de existență a formației și care reunește toate abordările, stilurile și personalitățile care se îmbină pentru a forma ceea ce cunoaștem noi sub numele de SAMAEL.

 

Călătoria muzicală, marcată mereu de explorarea și de integrarea unor noi elemente sau genuri, a ajutat la conturarea unei amprente specifice SAMAEL. Începuturile black metal clasice au fost îmbogățite de-a lungul timpului cu un mix de metal și industrial, asezonate cu influențe electronice și simfonice, toate acestea fiind susținute de ritmuri alerte, cadențe marțiale și de blast beat-uri. Un alt lucru care contribuie la conturarea sound-ului unic al SAMAEL este folosirea unui drum machine atât în studio, cât și în spectacolele live.

 

Iar acest mix bogat și mereu impresionant de stiluri, influențe și abordări va surprinde fanii veniți la ARTmania Festival 2023 cu un show de o energie molipsitoare.

 

 

Pain of Salvation (SE) reconfirmă prezența în line-up și revin pe scena din Piața Mare după șapte ani de absență, aducând cel mai recent album. „Panther” este un material ce explorează adâncimi și semnificații încă neatinse și care este dedicat tuturor celor neînțeleși – de la introverți la pasionați, de la cei timizi la cei care nu se lasă învinși, de la visători la cei plini de furie și până la fiecare dintre cei care nu găsesc încă un sens sau un loc în era în care trăim.

 

Suedezii care s-au păstrat în primele linii ale scenei progressive internaționale de aproape trei decenii sunt binecunoscuți pentru albumele conceptuale pe care le lansează, iar acest din urmă material nu face excepție de la regulă. „Panther”, ce cuprinde 9 piese, vine la trei ani de la lansarea „In The Passing Light Of Day” și a fost înregistrat, mixat și produs de către Daniel Gildenlöw (liderul formației) și Daniel Bergstrand (In Flames, Meshuggah, Devin Townsend). Dacă pe materialele din trecut suedezii au abordat teme precum războiul și efectele lui asupra familiei și umanității, problemele de mediu, precum energia nucleară, natura divinității sau formarea individului, „Panther” pune în centrul demersului creativ individul, umanitatea, universul interior și conflictele dureroase născute din lipsa sensului și contradicțiile societății moderne.

 

Abonamentele pentru ARTmania Festival 2023 sunt în vânzare pe website-ul oficial ( www.artmaniafestival.ro ) și iabilet.ro la prețul de 350 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului, dar nu mai târziu de data următorului anunț, care va avea loc în decursul lunii octombrie 2022.

 

 

# # #

 

Despre ARTmania Festival:

 

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

 

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

 

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.

 

Fiind cel mai longeviv și mare festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

 

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian și Devin Townsend, la Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.

 

Exit mobile version
X
X
X
X