Echipa “Ana, mon amour” porneşte în turneu naţional din 1 martie

Regizorul Călin Peter Netzer, împreună cu actorii Diana Cavallioti, Mircea Postelnicu şi o parte din echipa de realizatori a filmului “Ana, mon amour” vor întâmpina publicul românesc în cadrul galelor speciale din avanpremieră organizate în mai multe oraşe din ţară, începând cu 1 martie.

Prima întâlnire cu echipa filmului va avea loc chiar de 1 martie la Cluj, în cadrul Cinema City din Iulius Mall, de la ora 21:30, unde Călin Peter Netzer, Mircea Postelnicu, Ionuţ Caras şi producătorul Oana Iancu vor semna autografe şi vor face poze cu toţi cei prezenţi. În acelaşi timp, Diana Cavallioti, alături de co-scenariştii Iulia Lumânare şi Cezar Paul Bădescu îi vor aştepta pe cinefilii din Piteşti, la Cinema Trivale, înainte de spectacolul de avanpremieră de la ora 21:40.

Joi, 2 martie, regizorul, producătorul şi actorul Mircea Postelnicu vor face cunoştinţă cu publicul din Timişoara, la Cinema City Iulius, de la ora 20:50, iar Dana Bunescu câştigătoarea „Ursului de Argint” pentru montaj la Berlinale 2017 şi Cezar Paul Bădescu vor întâmpina spectatorii de la Cinema City VIVO! din Constanţa, începând cu ora 20:00.

Ieşenii se vor întâlni cu regizorul filmului şi actorul Igor Caras Romanov pe 9 martie, de la ora 19:30 în cinematograful Cinema City Iulius, în timp ce Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu îi vor saluta pe cinefilii din Piatra Neamţ, pe 5 martie, la cinematograful Dacia, începând cu ora 17:30.

O producţie Parada Film, “Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste şi dependenţă, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Toma (Mircea Postelnicu) şi Ana (Diana Cavallioti) se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Distribuit de Freeman Entertainment şi bazat pe romanul „Luminiţa, mon amour” de Cezar Paul Bădescu, filmul “Ana, mon amour” este cea mai recentă producţie semnată de Călin Peter Netzer care ajunge în premieră în cinematografele din toată ţara din 3 martie.

Actualitate

Dirty Shirt featuring Caliu – Latcho Drom (Live Session, Casa Radio) – Video​

Maramureșenii de la DIRTY SHIRT au lansat un video, înregistrat live la Casa Radio din Cluj-Napoca, pentru piesa „Latcho Drom”, alături de...

Noi informatii cu privire la amanarea concertului Riverside / SoundArt Festival 2020

Dupa impunerea noilor restrictii legate de adunarile publice din 11.03.2020, organizatorii celor doua evenimente amanate, concertul Riverside si SoundArt...

Concertul tribut QUEEN de la Hard Rock Cafe este reprogramat pentru data de 18 septembrie

În urma situației create de răspândirea virusului Covid-19, concertul-tribut Queen programat pentru luna aprilie în Hard Rock Cafe este...

Luna Amară a lansat videoclipul „Tacerea”

Luna Amară a lansat videoclipul melodiei „Tacerea”, acesta putand fi urmarit mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=CuCCrXEN3LI   „„Tăcerea” este despre paradoxurile societății în care...
- Advertisement -

Fiica si nepotica ei nu au putut. Cine ii implineste visul Mioarei Velicu? sau Cine este copilul de suflet al Mioarei Velicu?

Fiecare vis implinit face din lumea asta o lume mai buna, mai frumoasa. Sunt visuri la care renuntam si...

Dragos Moldovan lanseaza alaturi de trupa sa, Pandora, melodia „Asa cum sunt”

Dragos Moldovan, castigatorul Vocea Romaniei 2019, lanseaza alaturi de trupa sa, Pandora, melodia „Asa cum sunt”, al treilea single...
- Advertisement -

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

X
X
X
X