Două categorii de bilete sold-out pentru concertul ABBA Tribute Band REVIVAL™ la Hard Rock Cafe

ABBA-webABBA Tribute Band REVIVAL™, votată în unanimitate de Asociaţia Agenţilor Muzicali britanici drept cea mai buna formaţie tribut Abba din Marea Britanie, concertează pentru prima dată în România,  la Hard Rock Cafe, în data 1 aprilie 2016, de la ora 22:30.

Show-ul REVIVAL™ ABBA s-a dovedit a fi un succes răsunător atât în Marea Britanie cât şi în restul lumii, uimind publicul european dar şi pe cel din Orientul Mijlociu.

John (Benny) este nerăbdător să ajungă în România pentru prima întâlnire cu publicul român, într-o locație care a devenit gazda celor mai reușite concerte de club din București. Vorbind despre ABBA Tribute Band Revival, John declară: „Este foarte greu să redai magia muzicii ABBA.

Este mai mult decât interpretarea unei melodii.Trebuie să te identifici cu acea melodie, să o simți crescând în tine. Numai atunci o poți cânta cu adevărat. Am învățat fiecare nuanță, fiecare respirație, fiecare accent din fiecare piesă ABBA.

Am studiat și am adoptat vestimentația Abba pentru a oferi spectatorilor noștri o reprezentare cât mai fidelă a experienței muzicale ABBA.”

REVIVAL™ îşi poartă publicul într-o călătorie muzicală în acele zile ale genului pop în care ABBA făcea legea pe ringul de dans! Membrii formaţiei promit că toată lumea, chiar şi cel mai mare spărgător de petreceri, va dansa cât ai clipi din ochi.

Publicul român va avea ocazia să asculte pentru prima oară live piesele care au facut din ABBA cea mai bună formaţie pop din lume în anii ’70-’80: “Mamma Mia”, “Fernando”, “The Winner Takes It All”, “Chiquitita”, “Waterloo”, “SOS”, “Knowing Me Knowing You”, “Take A Chance”, “Dancing Queen” şi multe altele.

Pentru acest spectacol primele două categorii de bilete au fost epuizate. Mai sunt disponibile, în număr limitat, următoare tipuri de bilete:

Categoria2  :loc la masă – 70 lei

Biletele sunt disponibile online pe www.bilete.ro, iabilet.ro, www.eventim.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio, semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la Hard Rock Café.

Pentru mai multe informaţii intraţi pe: www.kompasevents.roşiwww.facebook.com/kompasevents

Parteneri media: Magic FM

Link prezentare trupă:

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Formaţia tribut Abba din Marea Britanie, concertează pentru prima dată în România, la Hard Rock Cafe, în data 1 aprilie 2016, de la ora 22:30.Două categorii de bilete sold-out pentru concertul ABBA Tribute Band REVIVAL™ la Hard Rock Cafe