Dirty Shirt a cântat la Wacken în fața a peste 8.000 de oameni

DIRTY SHIRT, singura formație din România participantă în 2019 la Wacken Open Air din Germania, a susținut un recital în fața a peste 8.000 de rockeri. Deși recitalul a început foarte devreme, la ora 14.00, pentru rockerii veniți la festival acest lucru nu a fost un impediment, iar atmosfera a fost una incendiară pe tot parcursul concertului.
Tot concertul a fost filmat, iar în scurt timp formația va lansa câteva piese live. Până atunci, vă invităm să urmăriți piesa Maramu’, într-o variantă live – filmată cu un telefon mobil și needitată – pentru a vedea cu adevărat atmosfera din mijlocul publicului.
Despre revenirea la Wacken, chitaristul și liderul formației, Mihai Tivadar, spune:

La 5 ani după experiența finalei Wacken Metal Battle, am avut onoarea să revenim pe “tărâmul sfânt” (așa cum i se mai spune Wacken-ului) în prima zi a festivalului Wacken Open Air 2019. Față de 2014, ceea ce am trăit pe scenă a fost mult mai intens și ne-am simțit extraordinar de bine (și din ce am văzut noi, publicul la fel). Nu a mai fost tracul de atunci, am avut un timp alocat mai mult decât dublu și între timp experiență acumulată în 5 ani de turnee a contat enorm. 

De pe scenă a fost extraordinar să vedem cum publicul prezent creștea pe măsură ce avansăm în show și ambianța devenea din ce în ce mai intensă. E greu să estimăm exact câți oameni au fost prezenți, însă la sfârșitul concertului, Wackinger Village (spațiul din fața scenei Wackinger) era plin. 
Mulțumim grupurilor de fani din România dar și din străinătate, prezenți în față încă dinainte de concert, care ne-au transmis o energie și încredere formidabile. Nu în ultimul rând, toate gândurile bune trimise de către fanii de acasă au contat mult, nu doar în timpul festivalului, dar și la întoarcerea in țară plină de peripeții. 
În ciuda costurilor și problemelor logistice mari cauzate de stricarea microbusului, cele 4 zile petrecute la Wacken au fost o experiență umană de neuitat. Fără sprijinul vostru nu aveam cum să ajungem aici și vrem să continuăm proiectul ăsta nebun cât mai mult posibil. Vă suntem sincer recunoscători și ne (re)vedem la concerte. ​
Dirty Shirt & echipa de producție
Foto: Dirty Shirt & echipa de producție
Dacă vreți să (re)vedeți formația Dirty Shirt în concert în viitorul apropiat, vă invităm la următoarele concerte:

Biletele se achiziționează exclusiv de pe AmBilet.ro.

Fotografii realizate de Ciprian Vlăduț @ cipane.com

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro