Diana Dumitrescu este o fată de bani gata în animația Justin și cavalerii 3D

afis_Justin_RO

Aflată la prima ei colaborare în cadrul unui proiect de animație, Diana Dumitrescu, protagonista telenovelei “Îngeri pierduți”, difizată la ACASA TV, poate fi admirată de vineri pe marile ecrane, în superba animație Justin și cavalerii 3D, un film distribuit în cinematografe din 4 octombrie de MediaPro Distribution.

,,Experiența a fost una foarte interesantă, de care m-am bucurat din plin. Cu această ocazie mi-am dat seama că mi-ar plăcea să văd animații realizate în România, special făcute pentru actorii noștri, cu replici originale, gândite în limba română. Abia aștept să văd cum prinde viață personajul meu pe marile ecrane, la premiera de sâmbăta aceasta.”, a declarat Diana Dumitrescu despre debutul său într-un film de animație.

Frumoasa și talentata actriță o interpretează în Justin și cavalerii 3D pe Lara, o tânără fermecătoare și la propriu de bani gata, pentru  că tatăl său este cel care a inventat banii în Regat. Indiferența Larei față de Justin, nu-l afectează deloc pe eroul nostru, care este iremediabil indrăgostit de ea. Asta până când Lara cedează farmecelor lui Sir Clorex, pe care ajunge să-l adore. Abia atunci Justin realizează că poate Lara nu este fata potrivită pentru el.

DELA_0100
Alături de Diana Dumitrescu, au contribuit la realizarea dublajului în limba română a filmului Justin și cavalerii 3D: Cabral, Mircea Solcanu, Criss și Vlad (trupa ONE), Florin Busuioc, Roxana Iliescu și Irina Nistor.

DELA_2700

LARA high_res

Cu întâmplări amuzante, personaje haioase şi eroi nemaipomeniţi, animaţia Justin şi Cavalerii 3D este distribuită de MediaPro Distribution în premieră, din 4 octombrie,  în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov),  Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Cortina (Oradea), Cine Grand (Botoșani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

ingeri-895_resize

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro