Dialoguri cinematografice și literare la Muzeul Național al Literaturii Române: “Legături bolnăvicioase” la prima întâlnire CINEMACITIT

Joi, 18 octombrie, de la ora 18,00, la Muzeul Național al Literaturii din București, va fi proiectat lungmetrajul “Legături bolnăvicioase” în regia lui Tudor Giurgiu.

Proiecţia va fi urmată de un dialog între Cecilia Ștefănescu, scenaristă şi autoarea romanului omonim, și Maria Popistașu, actriţă, interpreta rolului principal din film.

Ce a fost la început, filmul sau romanul? Cum se face trecerea de la carte la camera de filmat? Dar de la meseria de scriitor la cea de regizor?

Iată câteva întrebări la care se va răspunde într-o serie de întâlniri sub numele CINEMACITIT, întâlniri care își propun să medieze dialogul cineastului cu opera literară şi să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română.

Romanul “Legături bolnăvicioase“, apărut în trei ediţii la Editura Polirom (2005, 2006 şi 2011), va apărea în acest an la Editura spaniolă Dos Bigotes, în traducerea Doinei Făgădaru. Opera de debut a Ceciliei Ştefănescu a fost tradusă şi în limbile franceză, italiană şi poloneză, la edituri prestigioase.

Ecranizat de regizorul Tudor Giurgiu, pe un scenariu co-semnat de autoare și lansat în cinematografe în 2016, Legături bolnăvicioase a fost selecţionat în secţiunea „Panorama” a Festivalului de Film de la Berlin, apoi la festivalurile de film de la Karlovy Vary, Cottbus, Los Angeles, Sarajevo şi a fost distribuit în peste 20 de ţări.

 

 

Filmul este o poveste de dragoste vie și neconvențională. Frații se iubesc altfel, prietenele cele mai bune nu sunt doar prietene, ci aleg să fie și iubite. Ioana Barbu, Tudor Chirilă și Maria Popistașu adaugă un fler special filmului, perfect armonizat cu subiectul.

Cecilia Ştefănescu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi masterul de teoria literaturii şi literatură comparată din cadrul aceleiaşi facultăţi. A publicat în volumele colective Ferestre 98 (1998) şi Tescani 40238 (2000).

A făcut parte din grupul celor 12 scriitori români selecţionaţi pentru Les Belles Etrangères, organizat de Centre National du Livre în noiembrie 2005 la Paris. A participat la lecturi publice în Franţa, Germania, Spania, Elveţia, Italia şi Polonia. A lucrat în presă şi în edituri, a predat seminarii de teoria literaturii la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, a publicat articole în reviste precum Dilema, Vineri, Exces, Madame Figaro, Design Buletin, Interval, Cahiers roumains d’études littéraires, Cotidianul, Curentul, Observator Cultural, Dilema Veche, Suplimentul de cultură.

În 2016 a scris și a regizat scurt metrajul Ferdinand 13, selecționat în Festivalul Internațional de Film de la Zagreb, unde a primit mențiune specială, precum și la TIFF.

Maria Popistaşu este actriţă de teatru şi film. A jucat în producţii internaţionale nominalizate cu premiul Bafta, iar cu mini-seria Sex Traffic (2004), în regia lui regia David Yates a primit, printre altele, premiul Gemini pentru rol secundar feminin. În 2005, Maria interpreteaza rolul Anei in “Crash Test Dummies”, film austriac ce a câştigat premiul special pentru scenariu (Diagonale). De asemenea, a fost membru al juriului prezidat de Bruce Beresford la Festivalul de Film B-EST, Bucureşti. Regizorul Radu Muntean a lucrat cu Maria Popistaşu în lungmetrajele Marţi, după Crăciun (2010, Un etaj mai jos (2015) şi în Alice T, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno şi urmează să fie lansat în România în toamna lui 2018.

 

CINEMACITIT“, program susținut de Muzeul Național al Literaturii Române, îşi propune să medieze dialogul cineastului cu opera literară şi să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română.

Programul cuprinde proiecţii de film românesc urmate de un dialog între regizor/scenarist/actor şi o personalitate literară din România. Filmele prezentate reprezintă ecranizări remarcabile ale unor texte de referinţă din literatura română, dar şi producţii recente premiate la mari festivaluri internaţionale,  adaptări libere după romane.

 

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Actualitate

LIZ MITCHELL TRIMITE UN MESAJ FANILOR DIN ROMÂNIA CU OCAZIA CONCERTULUI DE LA BUCUREŞTI

Mai puţin de o lună de zile până la reîntalnirea cu unul dintre cele mai de success grupuri de...

SUNNATA din Polonia, headliner-ul SoundArt Festival 2023

Doza soc de muzica si activitati de sambata, 1 aprilie, in Quantic Club!  Sunnata din Polonia este headliner-ul SoundArt Festival...

Bruce Dickinson cu orchestra la Sala Palatului: Categoria VIP este SOLD OUT

Bruce Dickinson (Iron Maiden) canta alaturi de o orchestra simfonica de 80 de persoane si un ALL Star Band pe...

THE 1975 canta la Bucuresti pe 26 iunie

Trupa britanica The 1975 revine la Bucuresti pe 26 iunie 2023 la Arenele Romane. Primele bilete au preturi earlybird. Trupa cu...
- Advertisement -spot_imgspot_img

Concert Deep Purple in Romania

Celebra trupa britanica Deep Purple revine in Romania pe 9 iulie la Romexpo in aer liber. Ce poti spune despre o...

Pantera la Metalhead Meeting 2023

In 2023 Metalhead Meeting sarbatoreste 10 ani de la prima editie si revine la formatul de 3 zile si...
- Advertisement -spot_imgspot_img

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro