Coregrafii complexe, pași de dans uimitori, muzică și efecte vizuale 3D pe scena Arenelor Romane, în cea mai recentă producție semnată de MICHAEL FLATLEY

LORD OF THE DANCE – ”DANGEROUS GAMES”

An de an, dansatorii ”Lord of the Dance” aduc în România magia luptei dintre bine și rău și a folclorului irlandez, transmisă prin dansul specific. Printre cele mai atractive spectacole ale anului 2019 se numără show-ul dansatorilor irlandezi, ”Dangerous Games”, produs de celebrul coregraf și regizor Michael Flatley, care va fi prezentat publicului din capitală, în ar liber, pe 22 iunie, la Arenele Romane, începând cu ora 20:30.

Analiștii ”fenomenului Flatley” sunt de părere că ”dacă ar exista un Premiu Nobel pentru dans, acesta ar trebui sa-i fie acordat lui și spectacolului său”. Cu milioane de fani în fiecare colț al lumii, Michael Flatley este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanțelor sale coregrafice extraordinare, precum și pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziție, la nivel internațional.

Lord of the Dance: Dangerous Games, spectaculoasa punere în scenă a binecunoscutei capodopere, aduce în prim plan lupta dintre forțele Binelui și cele ale Răului prin intermediul dansului și al tehnologiei de ultimă generație. Zeci de personaje fanstastice vor purta imaginația publicului într -o lume de basm, în care spiritele bune și spiritele rele se vor lupta, pentru a câștiga bătălia dusă în războiul pentru libertate.

Spectacolul include tehnologie de ultimă oră, un ecran plat gigantic Radiant, care acoperă lățimea scenei, lumini și efecte speciale, proiecții 3D, roboți dansatori, acrobații de talie mondială și muzică live antrenantă, întregite de o coregrafie extrem de precisă care vor impresiona chiar și cele mai exigente așteptări ale spectatorilor. După numeroase reprezentații sold-out susținute pe marile scene din SUA, Canada, Irlanda, Germania, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă sau Mexic, fascinanta poveste va ajunge în 2019 și la București, în premieră pe o scenă în aer liber.

Deși, ne mai despart câteva luni de momentul spectacolului, organizatorii informează că dansatorii irlandezi Lord of the Dance sunt foarte bine primiți de publicul din țara noastră,fiind obișnuit să își cumpere biletele cu mult timp înainte. Astfel, până la acest moment, peste 50% din totalul biletelor puse în vânzare au fost deja epuizate, cererea constantă fiind în special pentru biletele disponibile la prețurile de 350 lei și 100 lei.

Biletele pot fi achiziționate în continuare atât în format electronic pe www.iabilet.ro cât și din rețeaua fizică Iabilet.ro: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00 – 22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, astfel:  cat. 1 –  350 lei, cat.2 – 300 lei, cat.3 – 250 lei, cat.4 – 200 lei, cat.5 – 150 lei și cat.6 – 100 lei.

Actualitate

TARGUL DE VINILURI SI URBANIMPRINT REVIN LA SOUNDART FESTIVAL 2023

Bucuresti, 17 martie, 2023 – SoundArt Festival anunta noi activitati recreative in cadrul evenimentului maraton de anul acesta, care va avea...

Celelalte Cuvintelansează noul album„Lumea asta”

Trupa Celelalte Cuvinte pornește într-un turneu de lansare a noului album, intitulat „Lumea asta”. Celelalte Cuvinte vine cu un...

Bluescore lanseazăSix 21 în cadrul Urban Blues Fest #3

În cadrul UBF #3, pe 2 aprilie 2023, Bluescore va lansa primul lor album, care se numeşte Six 21....

Bruce Dickinson si Orchestra, un tribut Jon Lord si Deep Purple la Sala Palatului

Intr-o zi rece de martie, pasii m-au purtat catre Sala Palatului pentru un concert rock mai altfel. Solistul Iron...
- Advertisement -spot_imgspot_img

Premieră: baletul CARMEN în turneu naţional

Spectacol extraordinar de balet în două tablouri Baletul reunit al OPEREI MAGHIARE DIN CLUJ-NAPOCA, TEATRO D’OPERA ITALIANA si OPERA VOX...

Omara Portuondo in concert la Sala Palatului

Omara Portuondo canta pe 17 iunie la Sala Palatului din Bucuresti. Primele 200 de bilete din fiecare categorie au...
- Advertisement -spot_imgspot_img

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro