Concertul REGAL VIENEZ ajunge în 25 de orașe în decembrie, cu cea mai grandioasă ediție de până acum

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe. Orchestra Operei Vox și Orchestra Teatro D’Opera Italiana vor fi din nou reunite sub bagheta tânărului dirijor și solist violonist Bogdan Costache, pentru un program muzical select și antrenant.

 

Regalul Vienez va cuprinde arii celebre din opere și operete ce vor face deliciul publicului în interpretarea unor voci de marcă din teatre de operă din țară sau străinătate. Programul va fi completat de spectaculoase momente coregrafice pe ritmurile valsurilor și polcilor binecunoscute ale lui Strauss, iar printre punctele de vârf ale spectacolului se vor regăsi Dunărea albastră, Brindisi din Traviata și bineînțeles Radetzky March, alături de multe alte surprize.

 

Cu ocazia Regalului Vienez, Orchestra reunită a Operei Vox și Teatro D’Opera Italiana revine în fața publicului român după ce au onorat invitația de a performa în cadrul Borneo Opera Festival din Malaezia, ca orchestra oficială. BOF este cel mai mare eveniment dedicat operei de pe continental Asiatic. Parcursul din Malaezia al celor două orchestre a fost completat de concerte de mare succes în alte 6 orașe. 

 

Muzicienii vor evolua sub bagheta tânărului și foarte talentatului Bogdan Costache. Absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra și invitat permanent al celebrei “Vienna Strauss Philarmonic Orchestra” din Viena, Bogdan Costache este actualmente singurul instrumentist din România ce îmbrățișează dubla ipostază de solist violonist și dirijor, într-o maniera inspirată de Strauss și André Rieu. Fiecare concert din turneul Regal Vienez va fi o frumoasă demonstrație de spectaculozitate, inedit și virtuozitate.   

 

 

REGAL VIENEZ – Turneu Național 2023

 

5 decembrie – CRAIOVA – Teatrul Național Marin Sorescu

6 decembrie – PITEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor

7 decembrie – BRĂILA – Casa Tineretului

8 decembrie – CONSTANŢA – Casa de Cultură a Sindicatelor

9 decembrie – VASLUI – Casa de Cultură a Sindicatelor

10 decembrie – IAŞI – Cinema Victoria

11 decembrie – BOTOŞANI – Casa de Cultură a Sindicatelor

12 decembrie – BÂRLAD – Teatrul Victor Ion Popa

13 decembrie – FOCŞANI – Teatrul Maior Gheorghe Pastia

14 decembrie – PLOIEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor

15 decembrie – CÂMPULUNG MUSCEL – Casa de Cultură a Sindicatelor

16 decembrie – RÂMNICU VÂLCEA – Casa de Cultură a Sindicatelor

17 decembrie – DROBETA-TURNU SEVERIN – Palatul Culturii Teodor Costescu

18 decembrie – TIMIŞOARA – Opera Naţională Română

19 decembrie – ARAD – Filarmonica Arad (Palatul Cultural)

20 decembrie – SATU MARE – Casa de Cultură a Sindicatelor

21 decembrie – ZALĂU – Casa de Cultură a Sindicatelor

22 decembrie – ORADEA – Casa de Cultură a Sindicatelor

23 decembrie DEVA – Casa de Cultură Drăgan Muntean

24 decembrie SIBIU – Centrul Cultural Ion Besoiu

25 decembrie BRAŞOV – Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu

26 decembrie BUCUREŞTI – spectacol găzduit la Teatrul Naţional – Sala Ion Caramitru

27 decembrie – MIERCUREA CIUC – Casa de Cultură a Sindicatelor

28 decembrie – CLUJ NAPOCA – Casa de Cultură a Studenţilor

29 decembrie – BAIA MARE – ATP Tech Center

 

Bilete pe Proticket.ro , Ticketstore.roBLT.roBilet.ro.

 

 

Actualitate

Macy Gray in Quantic, un concert plin de culoare si emotie

Dupa mai bine de un deceniu, Macy Gray a revenit la Bucuresti, de data aceasta pe scena clubului Quantic....

Premieră „Frumosul indiferent & Vocea Umană” pe 19 Iunie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” propune publicului o nouă experienţă plină de rafinament:  „Frumosul indiferent” şi...

METALLICA în concert – București, 13 mai 2026

METALLICA revine în București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: GOJIRA și KNOCKED LOOSE. Biletele...

„La Vita é bella” pe 4 iunie Sala Dalles – concert de muzică italiană cu tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban

În prag de vară, tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban vă invită la un concert  în care romantismul va fi...

Comunicat: Concert Tommy Cash la Bucuresti

Pe 2 octombrie te asteptam la Arenele Romane la un show cu Tommy Cash. Primele 500 de bilete au pret...

METALLICA M72 WORLD TOUR la București pe 13 mai 2026

METALLICA revine la București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: Gojira și Knocked Loose. Biletele...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro