CONCERTELE lunii februarie în Bucureşti

Deep Purple revine din nou pe scena bucureşteană, pe 20 februarie, Dulce Pontes,  îi va încânta pe spectatori pe 9 februarie, iar Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute trupe italiene ale ultimilor 40 de ani, se reîntoarce în România pe 26 februarie.

Luna februarie da startul cu Ja Rule, unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi americani, pe 1 februarie prezent în club Bamboo din Capitală.  The Amsterdams va concerta, tot sâmbătă seară, de la ora 20.00, în Clubul Ţăranului Român, iar duminică, membrii formaţiei Les Elephants Bizzares vor urca pe scena Club Control din Bucureşti.

Dulce Pontes,  va  urca pe  scena Sălii Palatului din Bucureşti, pe 9 februarie. Considerată demna urmaşă a Amaliei Rodrigues, Dulce Pontes şi-a legat numele de colaborări cu artişti de prestigiu, precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli. Însă cea mai spectaculoasă colaborare din cariera sa este cea cu legendarul compozitor italian Ennio Morricone. În 2003, albumul “Focus”, rodul colaborării lor, a înregistrat vânzări ce i-au adus solistei discul de aur în doar 20 de zile.

Legendara trupă britanică Deep Purple se întoarce în România, într-un concert la Sala Polivalentă din Capitală, pe 20 februarie. Una dintre cele mai apreciate trupe britanice de heavy metal şi hard rock, alături de Led Zeppelin şi Black Sabbath, Deep Purple este şi astăzi un nume reprezentativ pentru cultura genului. Formată în 1968, de Jon Lord, Ritchie Blackmore, Nick Simper, Rod Evans şi Ian Paice, reuniţi iniţial sub numele de Roundabout, şi cu un sound de rock progresiv, trupa a trecut prin mai multe schimbări de nume şi de componenţă, reuşind să-şi contureze identitatea muzicală spre începutul anilor 1970, odată cu lansarea albumului “Deep Purple In Rock”. Au urmat “Fireball” şi “Machine Head”, unul dintre cele mai cunoscute albume ale trupei, ajuns pe prima poziţie în clasamentul britanic. “Highway Star”, “Space Truckin'”, “Lazy” şi “Smoke on the Water” sunt doar câteva dintre piesele care aveau să devină reprezentative pentru cariera trupei.

Trupele rock-metal Negura Bunget, Bucovina şi Vidma vor susţine un concert pe 7 februarie, de la ora 19.00, în Club Fabrica, din Capitală. L.O.S.T. va fi invitată special în concert, unde va cânta în premieră câteva melodii din albumul live “L.O.S.T. – Live at METALHEAD Meeting 2013″, aflat în pregătire.

Lista concertelor lunii februarie în Bucureşti:

 

[alert color=”C24000″ icon=”59141”]CONCERTELE  LUNII FEBRUARIE [/alert]

[double_paragraph][block]2 februarie [/block][block]

Les Elephants Bizzares – Club Control, Bucureşti (16.15)

Iris – Yellow Club, Bucureşti (20.30)

Concert extraordinar “Sonorităţi Folclorice” – Sala Radio (17.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]6 februarie [/block][block]

Kumm – The Tube, Bucureşti (21.00)

Vama – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

OCS- Velosonics opening act  – Club Control, Bucureşti (21.00)

The Pixels (concert unplugged)-Andalivia Art Club (19.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]7 februarie[/block][block]

Negura Bunget, Bucovina şi Vidma – Club Fabrica (19.00)

Jin Wang – Mihai Ungureanu – Orchestra Naţională Radio – Sala Radio (19.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]8 februarie [/block][block]

Partizan – Clubul Ţăranului Român (21.00)

Moonlight Breakfast, Les Ateliers Nomad, ROA, Gojira, PLanet H – Atelierul de producţie (22.00)

Love Party (Alex Velea, Sore, Grasuu XXL, Cabron, Antonia, Don Baxter, Ana Lesko, Nicole Cherry, Pacha Men)- Sala Polivalenta (19.00)

Street Heroes- Turbohalle

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]9 februarie [/block][block] Dulce Pontes – Sala Palatului, Bucureşti (20.00) [/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]11 februarie[/block][block] Recital Andreas Janke, vioară, Cosmin Banică, vioară, Gabriel Gheorghe, vioară, Simina Croitoru, vioară, Gilad Karni, violă, Carol Mai Antal, violă, Răzvan Suma, violoncel, Bogdan Postolache, violoncel – Sala Radio (19.00)[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]12 februarie [/block][block] Orchestra de Cameră Radio, Dirijor: Oliver Robe, Soliste: Cristina Anghelescu, vioară, Ioana Cristina Goicea, vioară – Sala Radio (19.00) [/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]13 februarie[/block][block] Canaf – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

Alternosfera- Club Colectiv (22.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]14 februarie[/block][block]

Direcţia 5 – Sala Palatului, Bucureşti (19.30)

Coma – Colectiv, Bucureşti (21.00)

Voltaj – Princess Club, Bucureşti (22.00)

Orchestra Naţională Radio, Dirijor: Tiberiu Soare, Solist: Alexandru Tomescu, vioară – Sala Radio (19.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]15 februarie [/block][block] Concert simfonic “Iubeste şi Dăruieşte” – Palatul Bragadiru, Bucureşti, (19.00)[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]16 februarie [/block][block] Camerata Regală – Ateneul Român, Bucureşti (19.00) [/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]19 februarie [/block][block] Jazz pe româneşte. Big Band Radio, Dirijor: Ionel Tudor – Sala Radio (19.00)[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]20 februarie [/block][block]

Deep Purple – Sala Polivalentă, Bucureşti (20.00)

Jazz Syndicate Live Sessions – Palatul Ghika, Bucureşti (20.00)

Hara – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]21 februarie [/block][block]

Mircea Baniciu – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

byron – lansare soundtrack “Rămâi cu mine” – The Tube, Bucureşti (22.00)

Orchestra Naţională Radio, Dirijor: David Gimenez Carreras, Solistă: Dana Borşan, pian – Sala Radio (19.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]26 februarie[/block][block]

Ricchi e Poveri – Sala Palatului, Bucureşti (20.00)

Orchestra de Cameră Radio, Dirijor: Liviu Prunaru, Solişti: Valentina Svytlovskaya, vioară, Liviu Prunaru, vioară – Sala Radio (19.00)[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]27 februarie [/block][block]

Florin Chilian – Hard Rock Cafe, Bucureşti (21.00)

Kempes – The Silver Church, Bucureşti (21.00)

RAC – Colectiv, Bucureşti (22.00)

[/block] [/double_paragraph]

[double_paragraph][block]28 februarie[/block][block] Orchestra Naţională Radio, Dirijor: Tiberiu Soare, Solist: Horia Mihail, pian – Sala Radio (19.00) [/block] [/double_paragraph]

Social

9,341FansLike
10FollowersFollow
109FollowersFollow
92SubscribersSubscribe

Publicitate

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.

ULTIMELE ȘTIRI

Peste 1500 de bicicliști la Bicycle Music Festival

Sâmbătă, 20 iunie, Parcul Carol a devenit sediul central al bicicliștilor din Capitală, în cadrul primei ediții a Bicycle Music Festival, care a însumat...

ROCKSTADT EXTREME FEST 2023 – 7 NOI CONFIRMARI

Arch Enemy, Heilung, Amorphis, Therion, Lionheart, Spectral Wound si Allochiria sunt cele mai noi confirmari la Rockstadt Extreme Fest 2023. ARCH ENEMY va reveni în România, de data aceasta pentru primul...

NOI CONFIRMARI PENTRU DRUMSTAGE LA ROCKSTADT EXTREME FEST 2015

Proiectul Drumstage, demarat si organizat de NoCity Studio in colaborare cu X-Lab Solutions, va fi prezent la Rockstadt Extreme Fest in cea mai complexa...

FiRMA lansează un nou album – “Descântece – Vol. II”

Vineri 19 mai, FiRMA revine pe scena clubului Control pentru a lansa un nou album "Descântece - Vol II". Concertul va dezvălui în premieră, ”live...

Decembrie cu parfum de sărbătoare, la Teatrul de Artă București

În luna decembrie, Teatrul de Artă București împlinește patru ani de la inaugurarea sălii proprii de spectacole, din strada Sfântul Ștefan nr. 21. Mult?...