Concert Publika în Bucureşti

Sâmbătă, 14 iulie 2012, formaţia PUBLIKA va susţine un concert în Tête-à-Tête din Bucureşti.

Sâmbătă, 28 iulie 2012, formaţia PUBLIKA va susţine un concert în Music Club din Bucureşti.

 

Trupa PUBLIKA este formată din Ionuţ Ruscior (voce), Florin Giuglea (chitară), Robby G (clape), Radu Hanes (tobe) şi Adi Ciuplea (bas). Publika propune un sound modern, măsurându-şi forţele în reprezentaţii live incendiare.

 

 

Despre PUBLIKA:

O sală la subsolul unei fabrici cu pereţii tapetaţi în galben. Un covor de cabluri şi prelungitoare, peste tot amplificatoare, mixere şi microfoane.

Aici s-au întâlnit pentru prima oară cei cinci membri ai formaţiei .
Unii se cunoşteau doar din vedere, alţii erau prieteni mai vechi. Şi-au pregătit instrumentele, au dat drumul volumului, s-au privit cu complicitate şi au început să cânte.

Groove-ul de chitară s-a împletit treptat cu ritmul tobei şi al basului, a fuzionat cu armoniile de clapă, s-a lăsat purtat de linia vocală. Când instrumentele au tăcut, cei cinci şi-au dat seama că tocmai compuseseră prima piesă. Îi mai trebuiau nişte versuri, care au sosit câteva zile mai târziu şi „Unde eşti?” era deja gata.

Născută aproape instantaneu, dintr-o potrivire muzicală ieşită din comun şi o comunicare excepţională, formaţia PUBLIKA înseamnă profesionişti cu o bogată experienţă de scenă, de producţie şi de studio. Într-un context muzical dominat de compoziţiile făcute pe computer, PUBLIKA  propune un sound modern, măsurându-şi forţele în reprezentaţii live incendiare.

ULTIMUL VIDEOCLIP LANSAT:

[youtube height=”500″ width=”600″]http://www.youtube.com/watch?v=vWhnscv0-ss&feature=player_embedded[/youtube]

 

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro