Concert Nils Petter Molvær la București

Copy of poster_molvaer_final_web

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un sub gen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.

Concertul de la București face parte din turneul de promovare al celui mai nou album, Switch.

Nils Petter Molvær este un compozitor, trompetist și producător norvegian, care la jumătatea anilor ’80– alături de Jon Christensen și Arild Andersen – atrăgea atenția publicului asupra trupei lor, Masqualero.

“Când am început să activez în Masquelero ascultam destul de multe lucruri variate, de la Brian Eno la Job Hassell și Bill Laswell, iar când a venit momentul să îmi lansez cariera solo am vrut să amestec toate aceste influențe”, spune Nils Petter Molvær.

Zona necomercială a jazz-ului norvegian s-a dovedit a fi locul ideal pentru experimentele sale, publicul fiind extrem de receptiv.

Khmer, cel mai comercial album al lui Nils Petter Molvær, lansat în 1997, a introdus o nouă sonoritate în jazz-ul underground norvegian și a deschis noi drumuri pentru alți muzicieni, creând astfel ceea ce avea să se numească European future jazz sau nu-jazz norvegian.

De atunci, Nils Petter Molvær a continuat să revoluționeze cu proiectele sale, cel mai nou fiind 1/1, CD realizat în 2013, alături de producătorul berlinez de muzică electronică Moritz von Oswald.

Switch, albumul solo lansat în primăvara acestui an, este apogeul căutării echilibrului perfect între sintetic și organic. Ingeniosul iconoclast activează simultan în două universuri și pe diferite planuri temporale.

Switch este un album pe care Nils Petter Molvær sună neobișnuit de relaxat. Toate albumele sale precedente au fost caracterizate de o polaritate interioară de nebiruit între un individ ce iubește cu ardoare pacea și un provocator cu viziuni radicale.

“Am purtat niște bătălii interioare în drumul meu spre acest rezultat”, spune Molvær. “Când am terminat de înregistrat aveam peste 150 de minute de muzică, pentru care trebuia să găsim o direcție. Este un fel de tribut adus lui Joni Mitchell, în special în titlurile pieselor, care sunt o aluzie directă la versurile ei.”

Puteți asculta un concert Nils Petter Molvær aici:

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Cațavencii, Zile și Nopți

Jazz:ish este o platformă culturală care incorporează o serie de evenimente și concerte jazz, cu scopul de a deveni o interfață pentru noua generație de consumatori ai muzicii de gen.

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/764184173707380/

Facebook Jazz:ish: https://www.facebook.com/jazzishh?fref=ts

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Concertul Nils Petter Molvær de la București face parte din turneul de promovare al celui mai nou album, Switch.Concert Nils Petter Molvær la București