Concert: Jazz in Love, Mădălina Mantu, 26 februarie, la Ceainăria La un Ceai

Copy of afis-jazz-in-loveRezervări la 0734 195 395
Suport artist: 20 de lei
Pe 26 februarie ora 20:00  la Ceainăria La un Ceai

Mădălina Mantu este cântăreaţă de naţionalitate română, născută în Piatra Neamț, având dublă cetăţenie: română şi germană.

Provenind dintr-o familie de muzicieni cu reputaţie atât în ţară, cât şi în afara acesteia, Mădălina a moştenit calităţile tatălui său care i-a fost mentor în educaţia muzicală pe care şi-a construit cariera.

Mădălina Mantu a urmat cursuri de pian începând de la vârsta de 6 ani, iar la vârsta de 21 de ani, perioadă până la care a studiat intensiv canto clasic, a fost solicitată prin contract în Germania, A activat profesional exclusiv în occident, mare parte din cariera ei fiind bazată pe evoluţiile de pe scene renumite din Germania şi Elveţia, unde şi-a perfecţionat tehnica prin studii de specialitate sub îndrumarea unui soprane de renume de la Academia de muzică –
Musikhochschule Hannover.

Printre cei cu care cântăreaţa a avut colaborări de-a lungul carierei sale, amintim numai câteva nume: Jim Ferguson – fost solist Hot Chocolate care s-a îndrăgostit de prestaţiile cântăreţei noastre, solicitând-o în repetate rânduri să i se alăture în turneele acestuia, Castle Jazz Band Hannover alături de care a înregistrat un real succes la publicul german, Peter Schutlz saxofonist împreună cu care a avut diferite colaborări fiind solicitaţi în diverse locaţii exclusiviste pentru a întreţine recitaluri de Jazz şi Musical unui public mai mult decât avizat, şi mulţialţi muzicieni germani de renume.

Mass-Media din Germania i-a acordat, în repetate rânduri, o atenţie deosebită, cântăreaţa de origine română fiind o răsfăţată a posturilor de radio din nord-vestul Germaniei, melodiile ei fiind difuzate periodic, existând o solicitare permanentă din partea publicului.

Au fost acordate zeci de interviuri în ziarele importante din land-ul Niedersachsen, dar de departe cea mai mare realizare din punct de vedere mediatic o reprezintă apariţia televizată de la SAT 1, unde cântăreaţa a susţinut un recital la o emisiune matinală de maximă audienţă – Frühstücksfernsehen.

În urma acesteia, realizatorii emisiunii i-au propus un contract de colaborare pe termen lung.

Mădălina Mantu a activat în importante locaţii de gen şi la evenimente de prestigiu din vestul Europei, în oraşe precum: Bad Pyrmont, Hamburg, Hannover, Hameln, Köln, Düsseldorf, Berlin din Germania, dar şi Zurich – Elveţia şi altele.

S-a îndrăgostit şi s-a întors acasă…în ţara ei.

„If there is anything to say about
me, just listen!”

Un concert susținut de Radio România Cultural

Parteneri Media: Concerte-azi.ro, Urban.ro, Inoras.ro, Sapte Seri, 100 locuri din Bucuresti, Zile și Nopți, Anyplace.ro, Coțofanaurbană, Bookblog.ro, IQool, Teen Press, Mama pe Toc, Ro Events

Event Facebook: https://www.facebook.com/events/590710367745855/

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Mădălina Mantu este cântăreaţă de naţionalitate română, născută în Piatra Neamț, având dublă cetăţenie: română şi germană.Concert: Jazz in Love, Mădălina Mantu, 26 februarie, la Ceainăria La un Ceai