CONCERT CU INTRARE LIBERĂ: RADIO HITS ÎN VERSIUNE SIMFONICĂ PE 22 OCTOMBRIE ÎN PARCUL SEBASTIAN

Refrene dintre cele mai cunoscute vor ajunge la inima publicului într-o nouă prezentare, pe 22 octombrie în Parcul Sebastian: reorchestrate simfonic, piese de referinţă din istoria pop-rock vor fi interpretate de Vibe Orchestra, sub conducerea dirijorului Alexandru Ilie, alături de soliștii Ovidiu Anton, Ayona, Daniel Vots la violă și Cosmin Stanciu la saxofon. Concertul va începe la ora 20.00, iar intrarea este liberă.

Proiect finanțat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, în cadrul programului de finanțare nerambursabilă 2023, în baza Ordonanței 51/1998.

Dirijorul Alexandru ILIE afirmă: „În acest concert se întrepătrund într-o experienţă cu totul specială, muzica simfonică și cea pop-rock. Ne bucurăm să prezentăm un repertoriu impresionant de piese pop-rock reorchestrate, cu scopul de a apropia muzica simfonică de publicul tânăr și de a le oferi oportunitatea de a explora frumusețea și profunzimea acestei arte într-un mod familiar și contemporan. Muzica simfonică reprezintă o manifestare a emoțiilor și a creativității în cea mai înaltă formă de expresie, iar prin intermediul RADIO HITS vom transpune aceste note muzicale într-o poveste sonoră captivantă, care vă va cuceri inimile și vă va purta prin diverse stări și emoții.”

Programul concertului va include variante adaptate pentru orchestra, band şi solişti ale unor piese de referinţă lansate de Led Zeppelin, Coldplay, Deep Purple, Daft Punk, David Guetta, Ed Sheeran, Justin Timberlake, Bon Jovi și Bruno Mars.

Scopul proiectului RADIO HITS este de a oferi o perspectivă inedită asupra muzicii simfonice, adresându-se în special tinerilor care poate nu au avut înclinații spre acest gen muzical până acum. Concertul reprezintă o modalitate accesibilă și atractivă de a obișnui publicul tânăr cu elementele muzicii clasice. Totodată, proiectul își propune să reintroducă și să promoveze muzica simfonică în rândul tinerilor, cu toate că aceștia ar putea fi mai familiarizați cu alte tendințe culturale.

Concertul va fi difuzat gratuit pe pagina de Facebook a Asociației pentru Promovarea Artei și Culturii.

Eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Artei și Culturii (A.P.A.C.).

Partener: Centrul pentru Tineret al Municipiului București

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”.

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro