Concert ABBA Tribute Band REVIVAL™ la Hard Rock Cafe

Devenit deja o tradiție, concertul ABBA Revival are loc și în 2019 la Hard Rock Cafe din București. ABBA Tribute Band Revival a fost votata pentru a treia oară consecutiv de către Asociația Agenților Muzicali britanici drept cel mai bun tribut ABBA.

Bucureștiul a devenit unul dintre orașele pe care formația nu le poate rata în niciun turneu. Fiecare show susținut de britanici în România a fost sold out, reacțiile publicului dovedindu-se mereu pozitive.

Jöhn aka Benny Andresson – Muzicianul are o carte de vizită solidă; este solist, compozitor, pianist, chitarist, coregraf și scenograf.

Lisӓ aka Anni-Frid Lyngstad – Înainte de a se alătura proiectului, solista a susținut sute de concerte în toate colțurile lumii, având o uriașă experiență scenică.

Ninӓ aka Agnetha Faltskog – A colaborat cu mulți muzicieni, a realizat chiar și un duet cu celebrul Jamie Oliver.

Kenny aka Björn Ulvaeus – Prin modul unic în care cântă la chitară și prin carisma sa a reușit să devină cel mai popular membru al formației.

Trupa vinde show-uri la nivel internațional, fiind apreciată nu doar pentru calitățile vocale și pentru punerea în scenă, ci și pentru păstrarea fidelă a principiilor ABBA. „Revival the tribute live experience” este ceva unic. Show-ul include coregrafie, costume spectaculoase și autentice, are parte de o producție uluitoare și de muzică excelentă. O atenție specială este acordată set-up-ului scenei. Se folosesc lumini și efecte speciale, lasere, iluminare UV, un pian original Yamaha CP 70 (așa cum era cel al lui Benny), candelabre și multe altele, totul pentru a oferi audienței experiența unei producții de înaltă calitate.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/rețea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX-Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Brătianu, nr. 6, Sector 3), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara. Online pe www.iabilet.ro, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, pe factură la Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii, sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele au următoarele prețuri:

VIP – 120 lei (loc în fata scenei, întâlnire cu artistul, autograf și poză și o surpriză din partea HRC)

Categoria 1 – 90 lei (loc în fata scenei)

Categoria 2 – 70 lei (loc la masă)

Categoria 3 – 40 lei (în picioare)

Hard Rock Cafe București se afla în parcul Herăstrău, Șoseaua Kiseleff, nr. 32. 

Locația dispune și de câteva sute de locuri de parcare.

Video – https://www.youtube.com/watch?v=X6PGeoCQyNI

Actualitate

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – PROGRAMUL LUNII FEBRUARIE

„Teatrul Dramaturgilor Români,” singura instituție de profil dedicată în mod exclusiv promovării dramaturgiei românești, propune publicului în luna februarie...

Spectacolul fenomen “ROMEO ȘI JULIETA. ROCK STORY” în turneu naţional între 17 februarie şi 18 martie

Teatrul de Balet Sibiu începe anul cu un nou turneu național cu spectacolul de dans contemporan "Romeo și Julieta. Rock...

Baletul simbol al sărbătorilor de iarnă – SPĂRGĂTORUL DE NUCI – pe 30 noiembrie la SALA PALATULUI

"SPĂRGĂTORUL DE NUCI (THE NUTCRACKER)" – celebrul balet care transpune spiritul Craciunului intr-un spectacol de neuitat, este titlul cu...

Energie și emoție din plin la Sala Palatului ZAZ: Voce, stil și prezență

Concertul susținut de ZAZ, artista franceză cu voce inconfundabilă și prezență scenică vibrantă, a transformat Sala Palatului, plină până...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro