“Ciocnirea” / “Clash”, un film despre Primăvara Arabă, este marele câștigător la Cinepolitica 2017

Ajuns la cea de-a șasea ediție, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica și-a desemnat câștigătorii duminică, 23 aprilie: producția “Ciocnirea” / “Clash”, regizată de Mohamed Diab, este marea câștigătoare a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, în timp ce documentarului “Războiul Regelui” / “The King Who Tricked Hitler”, în regia lui Trevor Poots, i-a fost acordată o Mențiune Specială.

Într-un an destul de tulbure pentru Europa, Cinepolitica 2017, unicul festival de film politic din România, a adunat în program 14 filme, aproximativ 2.500 de spectatori la proiecțiile de la Cinema Elvire Popesco și Institutul Balassi, și patru proiecții sold-out.

“Ciocnirea” / “Clash”, în regia lui Mohamed Diab, filmul câștigător al Trofeului Cinepolitica și al premiului în valoare de 2.500 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, este un experiment cinematografic bazat pe o copleșitoare presiune psihologică, care are în centrul atenției o mașină de transport de prizonieri din mijlocul evenimentelor Primăverii Arabe care generează un conflict de caractere, mentalități și ideologii greu de regăsit în vreun alt film contemporan.

Juriul, format din Oana-Valentina Suciu, sociolog, Nicolae Mandea, Rectorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, și Ioan Cristescu, scriitor și conferențiar universitar, a apreciat “realizarea artistică a filmului din punctual de vedere regizoral, actoricesc și scenaristic, acuitatea observațiilor psihologice și sociale, crearea unui micro-cosmos uman, social, politic universal valabil, actualitatea temei (Primăvara Arabă) pentru evoluția evenimentelor din Orientul Mijlociu și efectele directe și indirecte asupra politicii la nivel mondial, și modul în care este subliniată importanța libertății presei naționale și internaționale pentru chestiunea drepturilor omului, respectiv a statului de drept.”

O Mențiune Specială i-a fost acordată documentarului “Războiul Regelui” / “The King Who Tricked Hitler”, în regia lui Trevor Poots, pentru “perspectiva profund umană a peliculei, calitatea pedagogică a modului în care este prezentată istoria recentă a României și capacitatea de a declanșa gândirea critică în raport cu propria noastră istorie.”

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica a avut loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco  și Institutul Balassi din București.

Eveniment susținut de: Radio Guerrilla și Radio România Cultural

Parteneri media: Cațavencii, Zile și Nopți, Observatorul Cultural

Parteneri media online: cinemagia.ro, art7.fm, cinefan.ro, AaRC.ro, festivalier.ro, dinfilme.ro, politicall.ro, urban.ro, ziarulmetropolis.ro

Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Francez, Ambasada Israelului în România, Institutul Maghiar din București, Facultatea de Științe Politice a Universității București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi Universitatea Naţională de Arte (UNArte).

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine

Festivalul Internațional de Film  Cinepolitica  este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Ne găsiți pe: www.cinepolitica.ro

Facebook: https://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival/

Actualitate

IZANAGI revine în martie!

Știm, este acea perioadă a anului! IZANAGI revine în cinematografele din țară cu o nouă selecție de filme superbe...

MOZART GROUP – “CLASSICAL THERAPY” – CU SIMȚUL UMORULUI PERFECT ACORDAT LA ATENEUL ROMÂN

Redescoperim muzica clasică dintr-o perspectivă proaspătă, inteligentă și irezistibil de amuzantă – într-un spațiu simbol al excelenței muzicale! Ce se...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre...

NOVA ROCK 2026 anunță primele trupe de la Red Bull Stage!

Red Bull Stage și primele trupe Vești noi de la Nova Rock 2026: primele trupe care vor urca pe scena Red Bull...

Trupele Ihlo si Crystal Horizon vor deschide concertul Leprous din Quantic

Va reamintim ca Leprous va susține un concert în Club Quantic din București, miercuri, 28 ianuarie 2026. Biletele vor fi puse în vanzare vineri,...

Zaz concert live la Bucuresti

ZAZ revine in Romania pe 29 ianuarie la Sala Palatului dupa showul soldout de acum 2 ani. Isabelle Geffroy, cunoscuta sub...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro