Ciara în premieră la Bucureşti în ianuarie 2013

ciara-wallpapers-2

Celebra cântăreaţă Ciara va susţine un concert în clubul Bamboo din Bucureşti pe 19 ianuarie 2013. Aflată în premieră în România, artista îşi va promova ultimul material discografic “One Woman Army” care se bucura de un mare succes.

Pe numele său adevărat Ciarra Princess Harris, Ciara este o compozitoare, cântăreaţă, productătoare, dansatoare, actriţă şi model de origine americană care şi-a făcut debutul în 2004 cu albumul “Goodies“. Primul său material discografic a fost premiat de trei ori cu discul de platină şi i-a adus 4 nominalizări la premiile Grammy. Nici următoarele două albume nu au fost mai prejos. “Ciara: The Evolution” şi “Fantasy Ride” (care îl are printre producători şi pe Justin Timberlake) s-au bucurat de vânzări record şi aprecieri foarte bune din partea publicului, dar şi de un premiu Grammy.

ciara-album

În schimb cel de al patrulea album al său, “Basic Instict” nu a avut parte de tot atâta succes ca precendentele, înregistrând vânzări scăzute. În 2011, Ciara a semnat un contract cu Epic Records, casa de discuri care s-a ocupat de relansarea vedetei şi înregistrarea albumului “One Woman Army“.

Fanii vor avea ocazia să cânte pe 19 ianuarie alături de îndragita artista hituri precum: “Get up“,”Like a boy” sau “Love Sexy Magic“. Preţul unui bilet la petrecerea specială de lansare a noului album Ciara este 50 lei şi poate fi achiziţionat în seara concertului din la intrarea în club.

Actualitate

Program complet ARTmania Festival 2025

Programul complet al Festivalului ARTmania 2025 tocmai a fost dezvaluit! Anul acesta, pregătiți-vă pentru două seri electrizante în Piața Mare din Sibiu! De...

Călin Pop lansează un nou single: „Barca mea”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Barca mea”.   Melodia este disponibilă în...

„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului

Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic...

Nuno Bettencourt vine la ARTmania Festival în Sibiu

Nuno Bettencourt, legendarul chitarist al formației EXTREME, a urcat pe scena Back to the Beginning (istoricul concert tribut și de...

A cincisprezecea ediţie Revolve Dance aduce în “Stars Gala” mari nume ale baletului mondial la Opera Naţională din București pe 24 august

A cincisprezecea ediţie a Revolve Dance aduce la gala de final Stars Gala excelenţa pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, pe...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro