Charlize Theron este agenta sub acoperire din “Atomic Blonde”

Senzuală şi letală în acelaşi timp, Charlize Theron se reinventează din nou şi surprinde cu un rol exploziv de blondă fatală în filmul de acţiune “Atomic Blonde: Agenta sub acoperire”, în premieră pe marile ecrane din ţară, din 4 august.

Cucerită de scenariu, actriţa s-a dedicat proiectului în urmă cu cinci ani ca producător. După o performanţă remarcabilă în „Mad Max: Drumul Furiei”, Theron a fost hotărâtă să se autodepăşească şi să interpreteze rolul principal de super spioană cu sânge rece, gata de orice pentru a supravieţui.

„Mi-a plăcut atmosfera ca în Vestul Sălbatic. Ai parte de o confruntare epică între cei mai buni spioni germani, americani, britanici şi francezi. Secretele, mita, şantajul şi violenţa erau la ordinea zilei pentru ei în vremea Războiului Rece.”, argumentează Charlize.

Având la bază romanul grafic “The Coldest City”, actriţa interpretează rolul unui asasin MI6, trimis în Berlin să rezolve un caz de siguranţă naţională.

Cel mai de preţ agent al serviciilor secrete britanice, Lorraine Broughton îşi etalează toate atuurile de spion şi apelează în egală măsură la senzualitate şi brutalitate ori de câte ori e nevoie pentru a rămâne în viaţă. Singură într-un oraş dominat de haos chiar înainte de căderea Zidului, ea se asociază cu agentul infiltrat David Percival (James McAvoy) pentru a readuce în ţară un dosar clasificat extrem de important.

Atomic Blonde: Agenta sub acoperire” a beneficiat de un eveniment de lansare dedicat, marţi seara, la Grand Cinema & More. Înainte de vizionarea filmului în avanpremieră, vedetele şi jurnaliştii s-au răcorit cu limonadă şi îngheţată artizanală.

Artista Roton, Delia Rus, a preluat rolul de blondă atomică şi, alături de trupa sa, a încântat publicul din cinematograf cu cele mai cunoscute piese de pe coloana sonoră a filmului. Concertul live a inclus piese clasice ca: „Personal Jesus” – Depeche Mode, „Under Pressure” – David Bowie & Queen sau „99 Luftballons” – Nena.

Printre vedetele care s-au alăturat misiunii agentei marţi seara s-au numărat: Lora şi Ionuţ Ghenu, Adelina Pestriţu, Kamara şi Andrei de la Alb-Negru, Dan Cruceru şi Cristina Pocora, Daniel Niţoiu şi soţia lui, Marina Neagu.

Un cocktail savuros de acţiune pură, senzualitate dezarmantă şi ritm ameţitor, “Atomic Blonde: Agenta sub acoperire” este regizat de David Leitch („John Wick”) şi are premiera în cinematografele din România, începând cu 4 august.

Trailerul filmului poate fi urmărit aici:

Mai multe informaţii despre film şi evenimentul de lansare puteţi găsi accesând Facebook/AtomicBlondeRomania.

 

Actualitate

MetalGates 2025

Foto: Ciprian Vladut  

Concert Opeth la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Va reamintim ca Opeth canta la Bucuresti, la Arenele Romane, pe 11 octombrie 2025, in aer liber. In deschidere vor urca pe scena...

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro