Cetatea ce nu a fost niciodată cucerită. Până acum!

Monocord, agenția specializată în evenimente de muzică electronică, a anunțat un nou concept și eveniment pentru vara anului 2017.

Născut din dorința de a susține tradițiile și istoria locală, agenția organizeaza un festival într-una dintre cele mai spectaculoase locații din România: Cetatea Făgărașului.

Murmurul istoriei
Situată într-un oraș medieval, înconjurată de tradiții frumoase, peisaje incredibile și oameni prietenoși, se află o cetate ce nu a fost niciodată cucerită. Ancorată în istorie, tradiție și mituri, cetatea Făgărașului este unul dintre cele mai mari forărețe ale Europei și al doilea cel mai impresionant castel din întreaga lume (conform unui top realizat de Hopper ).

Cetatea a fost un post militar, închisoare (renumită pentru metode inedite de tortură), sediu al dietei și un loc special pentru balurile organizate de celebra doamna Stanca. Zidurile sale masive, cele 4 turnuri și râul ce o înconjoară sunt încărcate de povești, tradiții și mituri. Și să nu uităm de peisajul care este unic tot anul.

Între istorie și modernitate
Monocord își propune să valorifice potențialul acestei zone prin organizarea unui festival ce va avea loc între 28 și 30 Iulie 2017 și care va combina autenticitatea spațiului cu o abordare modernă. Festivalul Murmur, va aduce laolaltă muzică electronică și live, workshop-uri tradiționale, costume și decorații autentice, spații amenajate special pentru artiști și concepte unice.

Artizani locali vor putea să redea viață artei lor tradiționale, în timp ce decorul, moda și proiecțiile se vor axa în jurul tematicii autenticității moderne. Toate aceste elemente vor reda viață acestei locații inedite, oferind turiștilor și localnicilor șansa de a se bucura de muzică bună, un peisaj incredibil și o locație autentică.

Line-up și bilete
Murmur Festival înseamnă 3 scene în locații inedite ale cetății, muzică live, electronică, rock si hip-hop oferită de primii artiști deja confirmați: The Kryptonite Sparks, Cred Ca Sunt Extraterestru, Mr. Jurjak, Danaga, Toulouse Lautrec, Satellites, Next Ex, Dex, Baiatu de la parter, Ada Kaleh, Suciu, Charlie, Jay Bliss, Kike Mayor, Viktor Udvari, Mihai Pol, Radu Mirica, Toygun, De La Munte.

Abonamentele early birds, au fost puse deja în vânzare la un preț promoțional pentru luna februarie (50 de lei și 69 de lei pentru abonamentele ce includ camping). Abonamentele pot fi cumpărate pe Livetickets (http://www.livetickets.ro/murmur-festival-2017).

Mai multe informații despre bilete, line-up-ul complet și orarul festivalului vor fi anunțate curând pe pagina Facebook (https://www.facebook.com/murmurfestival/) a evenimentului și pe website-ul Murmur (http://murmurfestival.com/).

Actualitate

MetalGates 2025

Foto: Ciprian Vladut  

Concert Opeth la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Va reamintim ca Opeth canta la Bucuresti, la Arenele Romane, pe 11 octombrie 2025, in aer liber. In deschidere vor urca pe scena...

Metal Gates Festival – Warm-up party, in Quantic

Metal Gates Festival - Warm-up party are loc joi, 25 septembrie 2025 în Club Quantic din București. Trupele confirmate sunt: Funeral, Hølls, Meggera și RoadkillSoda. Informații despre Metal Gates Festival...

Metal Gates 2025 – programul complet, pe zile

Programul pe zile pentru Metal Gates 2025 este acum disponibil, cât să vă ajute să vă hotărâți care zi vă atrage...

Plage Noire 2025 November 29-30, 2025 Holstein, Germany- tickets

You can now secure day passes for the festival day of your choice! The day passes cost €89.00. They...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro