Celelalte Cuvinte a lansat albumul “Electric Live”

 

Celelalte Cuvinte a lansat primul album electric live din cariera de aproape 38 de ani a trupei, sub egida Universal Music Romania. Albumul a fost înregistrat la spectacolul-concert de la Sala Palatului, care a avut loc în data de 8 decembrie 2011, cu ocazia aniversării de 30 de ani.

 

Concertul de lansare a avut loc în București în data de 22 noiembrie, la Club Quantic, urmând să aibă loc un eveniment similar în Timișoara în data de 13 decembrie, la Escape Underground Pub.

 

Despre evenimentul de lansare, formația a declarat: A fost o lansare pentru care ne-am pregătit mulți ani, am lucrat la acest material până când am fost cu toții mulțumiți de el, iar feedback-ul publicului a fost bun la toate piesele de pe album. Oglinda, lucrarea reîntregită și cântată integral în prima parte a concertului a fost primită emoționant de bine, iar numarul foarte mare de fani care au rămas cu noi după concert pentru autografe sau doar câteva vorbe calde despre album a fost de-a dreptul covârșitor. Multumim tuturor ca ați venit în număr atât de mare, mulțumim Universal Music România pentru sprijin si Club Quantic pentru găzduire. Ne pregătim pentru turneu în 2020 și abia așteptăm să ne reîntâlnim cu fanii din țară!”

 

Albumul în format fizic este disponibil la Librăriile Cărturești, magazinele Muzica, Rockshop, online pe getmusic.ro și carturesti.ro precum și în format digital la acest link: https://CelelalteCuvinte.lnk.to/ElectricLivePR.

 

“Celelalte Cuvinte – ELECTRIC LIVE la Sala Palatului” este un dublu album de peste 2 ore, care conține povestea celor 30 de ani împliniți la data concertului de la Sala Palatului, într-o interpretare live de excepție. Experiența unui concert Celelalte Cuvinte e ceva special, fanii spunând mereu despre ei că sunt prin excelență “o trupă de live”. Pentru prima oară, această experiență este imprimată pe un suport audio, într-un album care marcheză probabil cel mai impresionat (și mai lung) concert din cariera trupei.

 

Celelalte Cuvinte: Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu.

 

Discografie:

  • 1984 – V/A – Formaţii Rock #8 – vinil, Electrecord
  • 1987 – LP- Celelalte Cuvinte – vinil, Electrecord
  • 1990 – LP – Celelalte Cuvinte II – vinil, mc, Electrecord
  • 1992 – LP – Se lasă rău – Vinil, Toji Production
  • 1994 – LP – Armaghedon– mc, CD, Vivo
  • 1996 – LP – Vinil Colection – MC, CD, Electrecord
  • 1997 – LP – Ispita – mc, Zone Records
  • 2004 – LP – NOS – mc, CD, Intercont Music
  • 2008 – LP – Stem – CD, TVR Media.
  • 2014 – LP – Trup Și Suflet (Live Acustic)
  • 2019 – LP – Electric Live – dublu CD, Universal Music Romania

 

Credit live foto: Cezar Cazan, www.letsrock.ro

 

Contact Celelalte Cuvinte:

https://www.facebook.com/celelaltecuvinte/

 

Contact U Rock / Universal Music Romania:

urock@umusic.ro

https://www.facebook.com/uRockmusicpage

https://www.facebook.com/universalmusicro

https://www.umusic.ro

Actualitate

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” – spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi – în turneu naţional

„WHEN VIOLIN MEETS GUITAR” spectacolul ce uneşte baladele rock cu anotimpurile lui Vivaldi porneşte într-un nou turneu naţional: rockul,...

“CARUSO “– recital dedicat Femeii şi feminităţii, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii, pe 13 martie la Teatrul Constantin Tănase

Tenorul Ștefan von Korch, solist gazdă al stagiunii Musical Extravaganza, aduce esenţa repertoriului liric  italian, pe scena Teatrului Constantin Tănase, în concertul...

Târgul de viniluri din cadrul Urban Blues Fest va avea loc pe 28 martie la The Pub Music Marketplace

Pe 28 martie 2026 va avea loc a al şaptea ediţie a tradiţionalului târg de viniluri, din cadrul Urban...

Hellfest 2026: Biletele pentru abonamente de o zi se pun în vânzare joi

Hellfest se va întoarce la Clisson în perioada 18-21 iunie 2026. După ce toate abonamentele de patru zile au...

„REVEDERE” – seară de dor, identitate și trăire românească cu Ştefan von Korch şi invitaţii la Filarmonica Braşov

Ultima sâmbătă din ianuarie, luna marcată de Ziua Culturii Naţionale, i-a adus pe tenorul Ştefan von Korch, baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru...

ZAZ- o seara plina de emotie la Sala Palatului

Foto: Theodor Tudose      

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro