Cele mai iubite spectacole de comedie din țară se joacă la Brașov, la “Săptămâna Comediei”

8 spectacole de teatru, dintre care 7 în premieră pentru brașoveni, se joacă la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov în perioada 14-21 mai, la “Săptămâna Comediei”, eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin.

Festivalul, ajuns la cea de-a V-a ediție, își propune să aducă la Brașov cele mai iubite comedii de către publicul din întreaga țară.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc duminică, 14 mai cu o avanpremieră a Teatrului Sică Alexandrescu, ”Prins în plasă”, de Ray Cooney, în regia lui Cristian Ioan.

Teatrul Odeon din București aduce la Brașov spectacolul ”Svejk”, ce are la bază dramatizarea realizată de regizorul Alexandru Dabija, inspirată de cartea scrisă de Jaroslav Hašek – ”Peripețiile bravului soldat Švejk” (traducerea Jean Grosu). Pe scenă vor urca Pavel Bartoș, Cezar Antal, Ioan Batinaș, Mircea Constantinescu, Sabrina Iașchevici, Dorina Lazăr, Ruxandra Maniu, Paula Niculiță, Alexandru Papadopol, Gabriel Pintilei, Anda Saltelechi, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Veronica Gherasim și Dan Iosif.

Teatrul Metropolis vine la Brașov cu două piese – „Tartuffe sau Impostorul” în regia lui Victor Ioan Frunză și „Domnul Ibrahim și florile din coran”, în regia lui Chris Simion, spectacol premiat anul trecut în cadrul mai multor evenimente şi festivaluri.

Unul dintre cele mai iubite spectacole ale Teatrului Excelsior, ”The History Boys. Povești cu parfum de liceu”, va fi jucat pentru prima dată la Brașov. După un text de Alan Bennett, în regia lui Vlad Cristache, spectacolul cu, pentru și despre tineri, surprinde anarhiile vârstei, intrigile de cancelarie, și relațiile elevi-profesori.

Teatrul Mic aduce la Brașov ”Rendez-vous pe Lună” de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag, o aniversare a iubirii pierdute și regăsite, o încercare a unui bărbat pentru a intra în grațiile unei femei frumoase.

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” este reprezentat de „Micul Infern”, o comedie despre iadul conjugal, așa cum numim, cei mai mulți dintre noi, instituția matrimonială, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoş Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea.

De la Craiova, de la Teatrul Național ”Marin Sorescu”, vine „Spargerea”, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, o dramatizare după nuvela “Jaf armat” de Răzvan Petrescu, o comedie neagră condusă cu fantezie, cu Claudiu Bleonț în rol principal.

Brașovenii vor avea ocazia, timp de 8 zile, să-i vadă pe cei mai îndrăgiți actori români: Pavel Bartoş, Alexandru Papadopol, Dorina Lazăr, Adela Mărculescu, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Claudiu Bleonţ, Marian Râlea, Magda Catone și mulți alții.

Biletele pentru Săptămâna comediei s-au pus în vânzare online pe www.biletebrasov.ro și la casieria Teatrului Sică Alexandrescu.

Organizator: Asociația Culturală Fanzin

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Brașov

Partener instituțional: Teatrul Sică Alexandrescu Brașov

Mașina Oficială a festivalului: Honda

Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului

 

Sponsori: Rădăcini Motors, Optiplaza, Police, Scan Expert, Kronospan, Zizin Ape Minerale Naturale, Arvato Bertelsmann, Coresi Shopping Resort, Schaeffler, Cinema One

Parteneri Media: Zile și Nopți, Magic Fm, BizBrasov, fwdBV, Transilvania Express, mytex.ro, Tiuk!, MixTV

Mai multe detalii pe www.saptamanacomediei.ro

Actualitate

Premieră „Frumosul indiferent & Vocea Umană” pe 19 Iunie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” propune publicului o nouă experienţă plină de rafinament:  „Frumosul indiferent” şi...

METALLICA în concert – București, 13 mai 2026

METALLICA revine în București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: GOJIRA și KNOCKED LOOSE. Biletele...

„La Vita é bella” pe 4 iunie Sala Dalles – concert de muzică italiană cu tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban

În prag de vară, tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban vă invită la un concert  în care romantismul va fi...

Comunicat: Concert Tommy Cash la Bucuresti

Pe 2 octombrie te asteptam la Arenele Romane la un show cu Tommy Cash. Primele 500 de bilete au pret...

METALLICA M72 WORLD TOUR la București pe 13 mai 2026

METALLICA revine la București, pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai 2026. Invitați speciali: Gojira și Knocked Loose. Biletele...

DARK TRANQUILLITY, MOONSPELL SI HIRAES ÎN QUANTIC

Am luat din nou parte la un mega concert in Quantic. De data aceasta, marca Rockstadt, concert care au...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro